Cine sunt străinii pasionaţi de carte românească

Există şi străini pasionaţi de limba română, şi oricât ne-am obişnuit să nu credem asta, i-am văzut pe zece dintre ei la o dezbatere FILIT despre traducere, ce a avut loc ieri la Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi. „Limba română este grea, dar problema adevărată pentru mine este limba engleză“, a declarat, în aparenţă paradoxal, americanul Sean Cotter, profesor la Universitatea Texas, din Dallas. „Chiar dacă îl înţeleg pe Caragiale în româneşte, chiar dacă înţeleg referinţele turceşti, de exemplu, cum fac să le transpun în engleză? Asta e o problemă mult mai mare“, a lămurit acesta.

 

Sean Cotter, care până acum i-a tradus peste ocean pe Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu sau Nichita Danilov, a afirmat că apariţia unei cărţi româneşti pe piaţa americană poate fi considerată un adevărat eveniment. „În SUA, există o dezbatere legată de faptul că noi mai mult exportăm literatură decât importăm. Anual, se traduc în jur de 500 de volume străine în toată ţara. Aşadar, când reuşesc să intru cu un autor român la o editură, pot zice că acela e anul românesc“, a menţionat Sean Cotter.

O parte dintre traducătorii din limba română în alte limbi străine s-au născut sau au copilărit în România şi au rămas cu o pasiune pentru aceste locuri. Este cazul lui Marily Le Nir, traducătoare în franceză, sau Sunia Acmambet, pentru limba turcă. „Am venit în România, în vizită, în 1967 şi de atunci am decis să mă dedic limbii române“, este mărturia unei altfel de apropieri faţă de scriitorii români, a traducătoarei în Suedeză Inger Johanson, care s-a ocupat, printre altele, de cărţile lui Mircea Cărtărescu.. Aceasta consideră că între cele două există o relaţie de iubire. „Şi eu sunt la mijloc“, a glumit Inger Johansson.

Să traduci din română în germană este ca şi cum ai pune o cucoană din Germania pe tocuri să mărşăluiască pe caldarâmul din Bucureşti. Pentru că aşa e, limba germană mărşăluieşte, româna dansează.
Georg Aescht

De o altă părere este Georg Aescht, care are sentimentul că româna şi germana sunt într-o ceartă continuă. „Să traduci din română în germană este ca şi cum ai pune o cucoană din Germania pe tocuri să mărşăluiască pe caldarâmul din Bucureşti. Pentru că aşa e, limba germană mărşăluieşte, româna dansează“, a precizat, foarte plastic, traducătorul.

 

„Scriitorii din România nu vor ajunge niciodată la publicul de masă”

Deşi cei zece sunt pasionaţi de limba şi literatura română, aceştia sunt conştienţi că se adresează în ţările lor doar unui număr restrâns de cititori. „Editorii se orientează doar după ce cere piaţa şi de multe ori sunt miopi. Scriitorii din România nu vor ajunge niciodată la publicul de masă. Dar există pasionaţi care vor cumpăra întotdeauna“, a menţionat şi Roberto Merlo, profesor la Universitatea din Torino şi traducător în italiană. Acesta a apreciat că, deşi pe piaţa occidentală se caută autori contemporani, ar merita să fie traduse şi volume ale celor clasici, pentru că cele care există acum prin bibliotecile italiene sunt ediţii foarte vechi, cenzurate. „Avem Rebreanu tradus în anii 30, în perioada fascistă, care are bucăţi tăiate. La fel şi Baltagul, o traducere cenzurată.“ Din păcate, a arătat Roberto Merlo, dacă autorul nu mai e în viaţă, nu mai reprezintă un interes pentru editor, „pentru că nu poate fi plimbat când se fac lansări“.

În acest context, una dintre cărţile care s-au vândut foarte bine în Spania, de exemplu, a fost Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti, a lui Radu Anton Roman. „Iar Cruciada copiilor, a Florianei Ilis, a luat chiar premiul pentru cea mai bună carte străină, ceea ce a fost un succes, dar se întâmplă rar“, a explicat Marian Ochoa de Eribe, traducătoare în spaniolă.

Marea nemulţumire a traducătorilor ţine de faptul că momentan, în România, nu mai există programe ale instituţiilor româneşti care să-i ajute să identifice scriitorii reprezentativi pentru ţară. De multe ori, a arătat Gabriella Koszta, traducătoare în maghiară, selecţia o fac singuri, după cum simt că s-ar potrivi mai bine. Dar, având în vedere numărul tot mai mare de scriitori români, cei zece prezenţi au fost de acord că le e tot mai greu să ştie cine şi ce a mai lansat. Deocamdată, aceasta este o reclamaţie fără rezolvare.

Răzvan Chiruţă

2017-06-06T11:23:56+00:00