Guillermo Arriaga are patru litri de cerneală şi îi drămuieşte cu atenţie

Ioan Stoleru

Seara de ieri a fost una dintre cele mai pline de viaţă experienţe de pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. Invitat în cadrul Serilor FILIT, Guillermo Arriaga a vorbit despre literatură şi film, a povestit cum vânează mistreţi doar cu cuţitul, şi-a amintit cum l-a cunoscut pe Quentin Tarantino, a spus bancuri deocheate şi ne-a mărturisit că s-a îndrăgostit încă de la două săptămâni. „Vedeţi pata asta de pe chelie?“, ne-a întrebat. „Asta-i moartea, care te linge pe cap pentru că te vrea umil“.

 

Scriitorul mexican renunţă repede la translator, câţiva dintre cei din public devenind traducători locali pentru colegul de scaun. Dialogul cu Marius Chivu, intervievatorul său, este deodată mai direct şi mai fluent. „Îmi aduc aminte când părinţii mei au venit aici acum mult timp – era încă regimul comunist – şi mi-au spus atât de multe lucruri despre România, încât mi-am zis întotdeauna «Trebuie să merg acolo într-o zi»“, povesteşte scriitorul.

„Vânătorul care lucrează ca scriitor“, cum îi place să-şi spună, este de părere că fiecare autor are un dram de inspiraţie – sau de cerneală. Vreo patru litri, mai exact, pe care trebuie să-i drămuiască cât poate de bine, să nu se trezească că scrie două cărţi bune şi-apoi nu mai are nimic de spus. „Uitaţi ce s-a întâmplat cu Hemingway: era panicat că lucrurile nu mai ies aşa cum trebuie; la fel s-a întâmplat cu William Faulkner, care a scris cea mai bună parte a literaturii sale între 30 şi 40 de ani, după care a avut opere mult mai slabe“, argumentează Arriaga, „şi e foarte dureros pentru un autor să vadă că, pe măsură ce îmbătrâneşte, în loc să devină mai bun, realizează că omul de la 30 de ani era un scriitor mai bun decât cel de acum, de la 60 de ani. Lucrul ăsta te sperie“. Arriaga nu se sperie, însă, pentru că ştie că, dacă îşi pierde vreodată inspiraţia sau i se termină cerneala, poate oricând să devină vânător profesionist.

 

„Mereu am vrut să învălui cinematografia cu acel sentiment literar“

 

Când scrie câte un scenariu, multă lume îl întreabă pe Arriaga când are de gând să revină la literatură, însă răspunsul lui e mereu acelaşi: „n-am părăsit-o niciodată“. „Pentru mine, în scrierea unui scenariu de film este la fel de multă literatură ca în scrierea unui roman. Îmi dedic doi, trei ani scrierii unui scenariu şi am grijă de limbă cu aceeaşi minuţiozitate şi precizie ca atunci când scriu un roman. De aceea, le consider pe ambele ca făcând parte din aceeaşi categorie“, a spus scriitorul. Dacă povestea lui Arriaga e spusă la persoana I şi autorul simte că trebuie să intre în mintea personajului, atunci va scrie un roman; dacă povestea poate fi spusă doar la persoana a treia, va scrie un scenariu de film.

Arriaga a mai recunoscut că nu poate adapta romanul altcuiva pentru un scenariu de film pentru că cea mai mare parte din opera sa tratează propria viaţă. „Sunt foarte leneş, nu fac cercetare, nici măcar nu ştiu sfârşitul a ceea ce urmează să scriu. Când încerc să propun o idee şi sunt întrebat despre continuare, spun că habar n-am“, a explicat scriitorul mexican.

De când i s-a schimbat viaţa şi a început  să călătorească mult, Guillermo Arriaga nu-şi mai permite luxul de a scrie noaptea, în liniştea de acasă. „De exemplu, acum două zile eram la Rio, de-acolo am zburat aici, de aici iau avionul spre Chicago, de acolo s-ar putea să plec în India şi de acolo la São Paolo. Aşa că, dacă aş aştepta să mă lovească inspiraţia ca să scriu, n-aş mai scrie nimic“, spune autorul, povestind că acum scrie în tren, în camere de hotel, în avion şi oriunde – şi imediat scoate în glumă o foaie de hârtie, prefăcându-se că notează ceva.

„M-am îndrăgostit de femei încă de când aveam două săptămâni“, mai povesteşte Arriaga, dezvăluind că în şcoală s-a apucat să le scrie scrisori fetelor pentru că era timid. Deodată, parcă devine conştient de toată lumea din sală şi se ridică să facă o poză cu publicul. „Toată lumea crede că chelesc. Dar eu nu chelesc. Ştii ce-i asta?“, întreabă, arătând spre zona lipsită de păr de pe capul său. „Asta-i moartea, care te linge pe cap. Moartea vrea să fim umili, aşa că ne aminteşte din când în când ce urmează să ni se întâmple“, spune jovial, iar publicul îi răspunde râzând.

 

„Cuvântul scris este cheia a ceea ce suntem astăzi“

Un artist trebuie să meargă acolo unde nu a mai mers nimeni niciodată şi să se întoarcă cu ceva ce n-a mai văzut nimeni. „Cu cât artistul este mai profund, cu atât poate să se ducă mai departe în Abis”, spune Arriaga, după ce tocmai a povestit o legendă africană. Marius Chivu îl întrebase dacă poate să ne spună un banc, aşa că urmează şi două glume deocheate, ca apoi discuţia să revină la filme şi literatură. Întrebat din public de ce n-a renunţat niciodată la scris, autorul îşi mărturiseşte convingerea că civilizaţia s-a dezvoltat datorită cuvântului scris. „Cuvântul scris este cheia a ceea ce suntem astăzi, aşa că eu îl venerez. Ce e cuvântul scris? Doar cerneală pe o foaie albă. Şi să am şansa să schimb viaţa cuiva doar cu cerneală pe o hârtie albă – cum mi-a schimbat-o scrisul pe a mea – este atât de seducător, încât nu mă pot opri din scris. Pentru mine, cel puţin, e şansa să comunic. Dacă nu aş fi fost scriitor, nu eram acum aici. Deci scriu ca să fiu invitat în România.“

2017-06-06T11:23:56+00:00