Andrei Crăciun

Andrei Crăciun s-a născut în 1983 la Târgoviște. Are studii academice în administrație publică, științe politice, istoria ideilor și mentalităților, cultură și civilizație ebraică. A studiat la București și la Tel Aviv. A urmat cursuri de literatură la Escuela de Escritores din Madrid.Este ziarist și scriitor. A publicat o trilogie sub titlul Baricadele (Baricadele I, Editura Humanitas, 2014; Baricadele II, Editura Herg Benet, 2016; Baricadele III, Editura Hyperliteratura, 2017), două cărți de poeme (Poezii pentru acea necunoscută, Editura Herg Benet, 2015; Toată poezia lumii, Editura Hyperliteratura, 2017), două cărți de proză scurtă (Pălăria albastră și alte povestiri, Editura Herg Benet, 2015; Îndurabile, Editura Herg Benet, 2017) și un roman-poem (Aleea Zorilor, Editura Polirom, 2017). Cartea Pălăria albastră și alte povestiri a fost premiată drept cea mai bună carte de proză a anului 2015 de către revista „Tiuk!”. Cu Aleea Zorilor, a fost, în anul 2018, finalist pentru premiul „Tânărul Scriitor al Anului”, la Gala Tinerilor Scriitori. În 2018 a publicat la Editura Muzeelor Literare Iași Povestea lui Ion Creangă.

2018-09-26T19:57:41+00:00