Scriitorii de după Cortina de Fier

La Liceul de Informatică „Grigore Moisil“, elevii s-au întors pentru două ore în comunism, în cadrul evenimentului „Scriitori printre liceeni“. Ieri, începând cu ora 11.00, în amfiteatrul instituţiei de învăţământ, s-au adunat toate curiozităţile iscate de libertatea de exprimare şi de a scrie dinainte de 1989. Le-au răspuns, calm şi cumpătat, scriitorii Caius Dobrescu şi Ion Vianu, care nu şi-au putut ţine ascunsă pasiunea pentru cealaltă meserie a lor, cea de profesor, respectiv cea de psihiatru.

 

Ion Vianu l-a cunoscut pe cel care dă numele liceului, pe Grigore Moisil. Iar ceea ce l-a impresionat la el au fost prezenţa extrem de vie în societate şi faptul că reprezenta un factor de vivacitate în viaţa socială ternă de la acel moment. „Ce este mai periculos: calculatorul sau bomba atomică?, a fost întrebat Moisil de către un ziarist. Iar el a spus: «Fără îndoială, calculatorul, pentru că de bomba atomică ne temem cu toţii şi nu o vrem, în timp ce calculatorul îl vrem cu toţii». Eu cred că acest avertisment este valabil şi în ziua de astăzi când nu ne mai putem dispensa de calculator, dar riscăm să devenim sclavii roboţilor, iar acest lucru trebuie să ne preocupe pe toţi, dar în special pe voi, ca informaticieni“, a fost îndemnul formulat de Ion Vianu pentru liceeni.

Fragmentul dintr-un roman aflat în momentul de faţă în stadiu de lucru, citit de Ion Vianu  şi care îşi prezintă eroul cuprins de melancolie, reprezintă o frântură din experienţa de psihiatru a scriitorului. Acest aspect a stârnit curiozitatea liceenilor, care au vrut să afle dacă există conexiuni între literatură şi psihiatrie şi dacă scrierile acestuia sunt inspirate din meserie. „Pentru mine, legătura este aproape necesară, pentru că atunci când examinezi un pacient trebuie să construieşti povestea lui. El vine şi spune lucruri disparate, însă tu, ca să poţi avea influenţă asupra lui, trebuie să construieşti o poveste din toate fragmentele sale. Pentru că, de fapt, această poveste este şi terapia lui. Bineînţeles că este un proces dificil şi că multe terapii nu reuşesc. Însă nu am simţit niciodată că ar fi două lucruri diferite. Şi aşa cum un strateg a spus că războiul este continuarea politicii cu alte mijloace, la fel spun şi eu că pentru mine scrisul a fost continuarea psihiatriei cu alte mijloace“, a subliniat scriitorul adăugând că de fiecare dată reuşeşte să se regăsească şi să se identifice cu câte un pacient, indiferent de vârstă sau de sex. Având în vedere faptul că scriitorii s-au întâlnit cu liceeni, Caius Dobrescu a dorit să le citească acestora un fragment din romanul în versuri Euromorfoticon, care reprezintă un ritual de trecere de la copilărie la spiritul de adult.

Literatura ca manifest

Cele două fragmente ale autorilor au îndreptat întrebările liceenilor către perioada comunistă şi modul în care aceştia reuşeau să se exprime literar în acele vremuri. „Dacă vă uitaţi în urmă, aveţi impresia că România era un fel de Albania sau Coreea de Nord, că era ceva sinistru. Era într-adevăr ceva sinistru, însă semăna cu o Albanie cu găuri, asemenea unui caşcaval. Existau spaţii în care oamenii se întâlneau şi se simţeau liberi, ca de exemplu cenaclul studenţesc Universitas din care făceam parte atunci. Însă era un fel de stare de aşteptare, iar reacţia noastră a fost să stăm cât mai departe de sistem, pentru că s-ar fi putut termina prost. Norocul nostru a fost să se prăbuşească regimul şi noi, scriitorii, să putem ieşi la suprafaţă“, a replicat Caius Dobrescu.

Ion Vianu a descris socialismul ca „un bloc de beton în care erau foarte multe fisuri, foarte multe curente, în care exista o oarecare libertate de mişcare“. Astfel, deşi a reuşit să publice un roman înainte de 1989, pentru care a şi fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România, Ion Vianu consideră că activitatea sa literară de dinainte de Revoluţie a fost limitată, consacrându-şi 20 de ani din viaţă doar medicinei.

Am suferit din cauza autocenzurii şi de aceea mi-am promis să scriu numai ce gândesc şi cum gândesc
Ion Vianu

Cu aceeaşi curiozitate în ceea ce priveşte perioada comunistă, elevii au dorit să afle în ce măsură s-a schimbat modul de a scrie faţă de acum 30 de ani. Ion Vianu le-a zâmbit şi i-a întreabat pe cei din sală dacă au văzut vreodată o maşină de scris. Pentru că aceştia nu par să fie foarte îndepărtaţi de tehnologia vremurilor trecute, Caius Dobrescu completează că principala diferenţă vine din faptul că trăim într-un alt univers tehnologic. „La acea vreme aveai impresia că scrisul, din punct de vedere al elaborării, era un refugiu din realitate, simţeai că atunci când scrii eşti într-o zonă care chiar este a ta, că te sustragi într-un fel presiunii generale. Astăzi senzaţia asta apare tot mai puţin şi am sentimentul că scrisul are de-a face cu lumea în care trăim“, a susţinut scriitorul.

Principala diferenţă pe care a semnalat-o Ion Vianu a fost aceea că la început folosea două tipuri de a scrie: unul pentru a publica şi celălalt pentru sine. „Am scris un eseu despre o povestire a lui Kafka, pe care am intitulat-o «Un artist al foamei», şi chiar în ziua în care mă pregăteam să îl trimit la tipar, s-a întâmplat să se scumpească şi carnea. În momentul acela mi-am dat seama că funcţionez cu sistemul autocenzurii şi că, dacă trimit articolul în forma asta, toată lumea va crede că fac aluzie la Ceauşescu. Am suferit din cauza autocenzurii şi de aceea mi-am promis să scriu numai ce gândesc şi cum gândesc“, a spus scriitorul, care a adăugat că satisfacţia de a fi liber constituie baza scrisului şi a tuturor acţiunilor sale.

În comunism aveai impresia că scrisul, din punct de vedere al elaborării, era un refugiu din realitate, simţeai că atunci când scrii eşti într-o zonă care chiar este a ta, că te sustragi într-un fel presiunii generale.
Caius Dobrescu

Mădălina Olariu

2017-06-06T11:23:56+00:00