Vânătoare de cărți la Iași, în pregătirea FILIT

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT și comunitatea locală de bloggeri Social Media Iași organizează o nouă vânătoare de cărți în orașul Iași, în pregătirea celei de a VI-a ediții a FILIT, ce va avea loc în perioada 3-7 octombrie 2018.

Ieșenii sunt îndemnați să caute cărțile ascunse de bloggeri în oraș, să le citească și apoi să vină cu ele la FILIT pentru a se întâlni și cu autorii care le-au scris, prezenți la festival.  Inițiativa vânătorii de cărți scrise de autorii prezenți la FILIT a debutat în anul 2017 și s-a bucurat de o primire caldă în rândul comunității din Iași.

Indicii despre unde se găsesc cărțile scrise de autorii prezenți la FILIT se pot afla urmărind bloggerii înscriși în campanie:

Andreea Ignat

Theodora Istrati

Bianca Ionel

Anda Elena Pintilie

 Elena Druță

Dariana Pintilii

 Alexandra Alistar

 Maria-Elisa Podaru

 Alexandra Haliga

 Onisim Pînzariu

 Alexandra Ignat

 Miruna Copoiu

 Irina Nichifiriuc

 Ioana Stoian

 Anamaria Ghiban

 Elena Diana Lupu

Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) va reuni anul acesta la Iași cunoscuți scriitori din țară și din străinătate în perioada 3-7 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg. Printre inivitați se regăsesc e Jonathan Franzen (SUA), Jón Kalman Stefánsson (Islanda), Kamila Shamsie (Marea Britanie), Sylvie Germain (Franța) etc., alături de zeci de scriitori și poeți români, precum și traducători din lumea întreagă. La eveniment vor mai participa și manageri culturali, editori, jurnaliști din țară și din străinătate.

2018-09-17T15:42:21+00:00