Interviu realizat de Mădălina Olariu
Consideraţi că scriind într-un stil direct, frontal şi reliefând o realitate lingvistică a anilor 2000 este posibil să fiţi mai aproape de public?
O carte scrisă bine nu se apropie de niciun an, e nemuritoare. Însă, evident, suntem în secolul XXI şi scriem pentru oamenii din acest timp, care sunt diferiţi de cei din secolul trecut. Lucrurile chiar au evoluat drastic în ultimii ani, cititorul are la dispoziţie atâta entertainment şi informaţii, încât e mult mai greu să ajungi la el şi să-l atingi cumva acum. Dar e şi mai provocator, pe de altă parte.
Este valabilă ideea conform căreia dacă un cititor se regăseşte în povestea personajului este mai tentat să citească până la capăt?
Din punctul meu de vedere, poate la fel de bine să urască personajul şi să fie exact opusul regăsirii în poveste. Atâta timp cât experienţa din lectură îi dă ceva nou şi-l duce în altă lume decât a lui, va fi tentat să citească până la capăt. Dacă personajul nu-i oferă însă nimic, degeaba.
La fel ca şi anul trecut, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi va cuprinde lecturi publice şi întâlniri ale scriitorilor cu publicul. Cât de necesare sunt acestea pentru un scriitor contemporan?
Nu cred că sunt atât de necesare întâlnirile cu publicul, mult mai importantă este interacţiunea dintre invitaţi, adică scriitori români, scriitori străini, traducători, agenţi şi manageri pe partea de cultură. Scriitorii se pot întâlni cu publicul oricând, în cadrul lansărilor, la târguri, chiar dacă nu sunt de o asemenea anvergură, la diverse lecturi sau evenimente organizate în jurul cărţilor. Nu în fiecare zi însă se întâmplă să cunoşti şi să schimbi opinii cu tot soiul de personalităţi, atât din ţară, cât mai ales din afară. Eu aici văd rolul extraordinar al FILIT-ului, dincolo de atmosfera livrescă minunată din Iaşi, dincolo de o organizare aproape excepţională şi publicul numeros prezent. Şi în acest „schimb de experienţă“ văd mai mult necesitatea lui.
Ce se înţelege prin literatura română contemporană? Cum se manifestă ea?
Eu o văd ca pe un mecanism viu, dinamic, cu mult potenţial, însă care nu este lăsat să se dezvolte, din păcate. Atât din vina publicului, prin dezinteresul său, dar şi din vina actorilor acestei lumi – de la cel mai mărunt şi neimportant scriitor, până la librar, la agent (care nu există), la editor. Însă lucrurile încep să se schimbe, odată cu generaţiile. Când se implementează alte viziuni, proaspete, când vorbim de un alt entuziasm şi o altă energie. Cred că suntem exact în acest punct în literatura română contemporană, în care apar nume tot mai noi, apar edituri mici care cresc repede şi încep să ofere autorilor lucruri mai bune şi mai profesioniste decât jucătorii mari, care, din punctul meu de vedere, sunt în picaj „artistic“, apar librării private care reuşesc să aducă mai mulţi cititori decât lanţuri întregi ş.a.m.d. E o perioadă de tranziţie interesantă.
Există literatură de consum în România?
Din păcate, încă nu. Iar dacă există vreo şansă, vine imediat un elitist s-o desfiinţeze, crezând că oamenii vor să citească numai capodopere universale.
Cum a evoluat Hyperliteratura, comunitatea online din domeniul cultural pe care ai iniţiat-o?
După doi ani şi jumătate de existenţă, Hyperliteratura a ajuns una dintre cele mai citite şi apreciate publicaţii online de cultură, nu doar de literatură. Iar lucrurile nu se opresc aici, ci se dezvoltă zi de zi, lună de lună. În curând, exeptând partea de revistă, ne pregătim să publicăm şi câteva cărţi (nişte proiecte speciale, nu cărţi de autor noi), iar asta va schimba mult şi proiectul nostru.