Mădălina Olariu
Duminică, 5 octombrie, şi-au dat întâlnire la Casa Poeziei Bogdan Ghiu şi Nicolae Prelipceanu, doi poeţi pentru care poezia îmbracă forme diverse şi ocupă un loc diferit în viaţa fiecăruia. Moderatorul Robert Şerban a încercat, timp de o oră şi jumătate, să descifreze şi modul în care poezia este percepută de un traducător, respectiv de un publicist.
Photo credit: Larisa Maxim
Generaţiile noi se raportează de cele mai multe ori la cele vechi, cu speranţa că cei care au fost înaintea lor au fost mai buni. Asta crede moderatorul întâlnirii care i-a întrebat pe cei doi dacă nu trăiesc cu frica de a fi defazaţi sau de a se demoda. „Nu mă gândesc la asta atunci când scriu, dar mă gândesc uneori dacă nu cumva am rămas în urmă din greşeală. Asta pentru că în România există două direcţii: către civilizaţia europeană sau către Moscova. Nu scriu foarte des, ci chiar foarte rar de când am îmbătrânit. Când eram tânăr scoteam şi câte un volum pe an, însă acum observ că, atunci când scrii rar, scrii forţat de un impuls care te obligă să faci asta“, a explicat Nicolae Prelipceanu. Acesta a mai adăugat că cel mai uşor şi plăcut este atunci când scrie articole. „M-am învăţat să am un alt unghi de gândire. E ca şi cum ai schimba dioptriile de la ochelari, ochiul se adaptează cu noua dioptrie şi nu îl vei mai aduce vreodată la dioptria de la care ai pornit“, a precizat poetul, evidenţiind diferenţele dintre a scrie la un cotidian şi a scrie la o revistă săptămânală. Momentele de lectură au fost deschise de acesta cu poeziile „Jocul cu focul“ şi „E-mail întârziat“, publicată în paginile „României literare“ şi pentru care a fost acuzat de pornografie.
Traducătorul şi poetul Bogdan Ghiu a apreciat că, în momentul de faţă, lectura nu a pierit, însă acum se citeşte haotic şi nu trebuie uitat că poezia se hrăneşte dintr-un monolog sau dialog interior. Ideea a fost dusă mai departe şi de Nicolae Prelipceanu, care a susţinut că în poezie nu se vorbeşte clar; tocmai de asta poezia are de pierdut, pentru că lumea vrea sensuri directe, la ţintă şi fără ocolişuri. „Eu, de exemplu, nu traduc poezie, nu pot, mă sperie şi uneori spun că nici nu mă interesează. Însă atunci când scriu, nu mă grăbesc să public, aşa cum de altfel nu m-am grăbit niciodată“, a spus Bogdan Ghiu. Amintindu-şi de vremurile trecute, acesta a subliniat faptul că, atunci, majoritatea debuturilor în literatură se făceau în volume colective şi nicidecum în volume personale. „Fiecare generaţie rescrie istoria literaturii şi chiar îşi scrie propria istorie, justificându-şi astfel existenţa. E şi o spaimă când realizezi că vin alţii din urmă, dar e bine să nu ţii seama de asta“, a mărturisit poetul. El a adăugat că acesta a fost motivul pentru care a ales nu doar să scrie poezie, ci să şi scrie despre ea, după ce s-a confruntat cu presiunea de a scrie asemenea celor din Cenaclul de Luni. Chiar dacă în ultimii ani atât proza, cât şi poezia au avut de pierdut, e îmbucurător să ştii că publicul care a fost la Casa Poeziei a înţeles că scrisul nu va pieri, pentru că doar prin scris pot ajunge mai aproape de sine.