Caius Dobrescu şi Ion Vianu se întâlnesc astăzi, de la ora 11.00, cu elevii Liceului de Informatică „Grigore Moisil“. Sâmbătă, 4 octombrie cititorii pot dialoga cu scriitorii Caius Dobrescu şi Alexandru Vakulovski, de la ora 14.00, la Casa FILIT.
Visaţi vreodată la cititorul ideal sau scrieţi independent de el?
Nu visez la un cititor blând, harnic şi generos, erudit, bun cetăţean şi vecin cumsecade. Dar visez (cu ochii deschişi) să fie cineva suficient de uman şi de responsabil pentru ca, în momentul când deţine puterea – absolută prin însăşi natura ei – de a face orice cu fructul strădaniilor tale, să nu se lase corupt de aceasta în mod absolut.
Cum vă daţi seama că un manuscris e complet şi că vă cere în afara spaţiului său ficţional?
Formularea dumneavoastră e provocatoare. De obicei, tu „te ceri afară“, mai ales când eşti mic. Inversarea pe care o propuneţi (lumea ficţională „te“ cere în afara, trecându-te la pasiv) generează un întreg câmp de ambiguităţi poetice. Expulzatorul acţionează în mod voluntar(ist), sau prin mişcări necontrolate, peristaltice? Este vorba despre un fel de (re)generare, de o (re)naştere, sau mai degrabă de un proces, cum sugeram mai sus, de excreţie? E o acţiune prietenoasă, ostilă sau – în mod mistic şi paradoxal – şi una, şi alta? Caleidoscopul absolut hipnotic al implicaţiilor presupuse de întrebare mă face să realizez că, de fapt, habar n-am cum şi dacă îmi dau seama că un manuscris e complet.
Probabil că editurile serioase cer autorilor, în mod formal, să dea pe propria lor răspundere un „bun de tipar“, fiindcă altfel carnavalul nu s-ar mai termina niciodată…
Care este cea mai mare boală a scriitorului?
Credeţi că Iaşiul era pregătit pentru FILIT sau se întâmplă ca tocmai festivalul să îi accentueze oraşului interesul pentru lumea cărţii?
Luat într-un sens concret, răspunsul la întrebarea dumneavoastră ar presupune tot felul de măsurători şi interpretări ale consumului cultural. După toate aparenţele, cel puţin dl Dan Lungu – nu doar un bun scriitor, ci şi un bun sociolog – s-a bazat, în concepţia proiectului, pe asemenea estimări sau, în orice caz, pe capacitatea sa de a face „educated guesses“, aproximări competente în această privinţă. Dar îmi vine totuşi să spun că, dacă Iaşiul, focarul din care „Junimea“ a împărtăşit culturii noastre noţiunea însăşi a plăcerilor superioare, nu e pregatit pentru un festival literar, atunci ce-am mai putea spera de la restul dulcii noastre ţărişoare?
Anca Roman