Cătălina Dobroviceanu
Sâmbătă, pe la ceasul „amiezii filitiene“, după cum a denumit-o moderatoarea Emanuela Ilie, la Casa FILIT, scriitorii Caius Dobrescu și Alexandru Vakulovski s-au întâlnit cu cititorii, le-au răspuns la întrebări și au citit câteva fragmente din cărțile pe care le-au semnat.
Photo credit: Larisa Maxim
Prima care a deznodat firul curiozităților a fost moderatoarea, care a vrut să știe cum privesc invitații viața de student și de profesor în ziua de azi. „Studenția, așa cum mi-o amintesc eu, este ceva destul de cenușiu. Am prins un moment îngrozitor e prost, în perioada 1984-1988. Pentru unii dintre dumneavoastră asta nu înseamnă nimic, e istorie antică sau preistorie. Dar era un moment de înghețare, de scleroză, de plictiseală, de oboseală. Privind înapoi, mai târziu, m-am simțit mai tânăr, chiar biologic, decât mă simțeam atunci“, a povestit Caius Dobrescu, astăzi profesor la Facultatea de Litere a Universității din București. Scriitorul a ţinut să precizeze că „universitățile ar putea să facă mult mai mult, să fie în mai mare măsură niște fermenți în societatea de astăzi. Studenții văd că în alte părți, în alte medii universitare, li se dă mult mai multă atenție, există mai mult timp pentru ei, există răbdarea de a le dezvolta gândirea critică și de a le cultiva autonomia intelectuală. La noi, nu e timp, nu există conștiința urgenței sau structurile nu sunt în aşa fel create ca să se permită asta. Aşa că avem de suferit“. După spusele scriitorului, creierul este „singura noastră resursă de supraviețuire, trebuie să avem grijă de el și să investim în el“.
Întrebat de moderatoare care sunt valorile în care crede un scriitor de „talia sa“, Caius Dobrescu a glumit : „Am să vă spun care sunt valorile în care crede un scriitor de 1,92 m“. Apoi, redevenind serios, scriitorul a explicat: „Puterea autorului nu stă în convingerea lui că are dreptate. Puterea literaturii este de a te pune în cauză, de a-ți înțelege propriile ambiguități, de a te confrunta cu propriile slăbiciuni – lașități chiar –, cu o anumită franchețe. Cred că, în cultura noastră, nu avem o tradiție a introspecției“.
Întrebat din public dacă în romanul său, Pizdeț, protagonistul este totuna ci autorul, Alexandru Valukovski a lămurit audienţa: „Nu sunt eu, nu e o carte autobiografică, deși foarte mult din ce-am trăit eu se regăsește acolo. Însă nu pot să mă confund 100% cu personajul respectiv. Da, am trăit în lumea aceea pe care am încercat să o arăt, în lumea narcomanilor, a rockerilor, a adolescenților disperați, dar până la urmă e un roman, nu o carte de memorii“.
Cînd moderatoarea a vrut să-i știe părerea despre măsura în care a reușit FILIT „să-și expună marfa literară de calitate“, invitatul a mărturisit că este pentru prima dată când descoperă Iașul pe îndelete, și nu pe fugă, între două trenuri. „Mă mir și mă bucur că oamenii sunt interesați. Văd oameni care scriu cărți înghesuindu-se la lansări, la dezbateri. Și mi se pare fain că lumea mai citește, pentru că, la un moment dat, deja începeam să cred că oamenii nu mai citesc cărți.“