Photo credit: Ioana Chiscaru
Primul răgaz al Casei FILIT de anul acesta a fost prilejuit de întâlnirea, sub eticheta „Scriitori în centru“, a autoarei de limbă spaniolă Care Santos și a scriitorilor Ion Vianu și Bogdan Suceavă. Aceștia s-au aflat, timp de două ore, în grija universitarului Nicolae Crețu.
Moderatorul evenimentului, profesorul universitar Nicolae Crețu, a spulberat orice nelămuriri legate de profilul scriitoricesc al celor trei invitați, printr-o prezentare suficient de amplă pentru a pune ulterior bazele unei discuții nuanțate. De asemenea, a subliniat că, deși la o primă vedere o astfel de întâlnire riscă să pară mult prea eclectică, există, de fapt, numeroase puncte de convergență. Faptul că romanul ‒ ca gen literar ‒ nu este necunoscut nici unuia dintre cei trei și, mai apoi, pretextul unui interes foarte bine conturat în ceea ce privește spațiul ca entitate aproape autonomă sunt câteva zone comune de interes.
Care Santos este cunoscută mai ales ca autoare a romanului Încăperi ferecate, despre care Nicoae Crețu a ținut să menționeze că e „mulat pe formula anchetei“ și că practică „un joc structural“. Rememorând procesul creației, autoarea de origine spaniolă a subliniat că la baza cărții stau „atât un cumul de experiențe, cât și documentarea“. Aceste două straturi sunt nelipsite în cărțile ei, adaugă scriitoarea, întrucât materialul intim, obsesiile personale, împletite cu un conținut obiectiv, recuperat din memoria colectivă, înseamnă un amestec echilibrat și care oferă rezutate mulțumitoare. „Unui roman i se poate ierta orice, numai lipsa emoțiilor nu“, a susținut Santos, adăugând chiar că i se permite până și „să nu fie tehnic perfect“.
Care Santos scrie de la opt ani și mărturisește: „abia acum încep să înțeleg ce e cu acest joc numit viață“. E interesată de tot ce ține de burghezia catalana, pe care o cunoaște într-o manieră autobiografică, dar ține în același timp să precizeze că nu-i place „eticheta de «roman istoric»“: „Eu nu ofer o interpretare diferită, ci doar folosesc un context istoric pentru a introduce ficțiunea“. De aici derivă, cu siguranță, și convingerea ei că literatura este o conlucrare a minciunii și adevărului, o împletire estetică a acestor două puncte contrastante.
Mai departe, atenția publicului s-a îndreptat către romancierul și eseistul Ion Vianu, care, încurajat de Nicolae Crețu, a făcut ‒ spre deliciul tuturor ‒ o reconstrucție mentală a unei copilării atent supravegheate de prezența cărților: „Cărțile erau peste tot, m-am născut cu senzația că aceasta este normalitatea“. O normalitate în care, a adăugat scriitorul, „lectura nu este o simplă procesare a conținutului cărții“, ci o experiență mult mai amplă și ale cărei merite sunt extrem de diversificate.
Ion Vianu experimentează tehnici de lectură noi. Sau, mai bine zis, este deschis platformelor inovatoare și vede, așadar, beneficii în contactul cu cartea electronică. Accesibilitatea textelor de orice natură pare a fi primul avantaj care descrie în mod favorabil relația sa cu formatul electronic, deși recunoaște că „nu mai este lectura de altădată“ și „nu mai există fetișul obiectului“. Trebuie, însă, luat în considerare faptul că „noile medii furnizează optortunități noi culturii și poate că vor duce la o renaștere a lecturii“, adaugă invitatul.
Din nou provocat de moderatorul evenimentului, Ion Vianu a atacat problematica exilului: „condiția exilului se perpetuează chiar și după ce experiența se încheie“, explicând astfel că atrage după sine echivalentul unei încercări morale.
Bogdan Suceavă a fost atras în discuție, fiind prezentat de către Nicolae Crețu ca fiind „de o autoexigență monstruoasă“. Cărțile sale ‒ un melanj de istorie, politică, psihologie și sociologie ‒ surprind fidel anumite posturi ale României, pe care însă autorul și le-ar fi dorit mai degrabă imprecis redate. Bogdan Suceavă a descris astfel anii ’90: „erau rezerve de comedie infinite, chiar mi-am dorit să scriu o comedie despre prostiile care se spuneau atunci“. În orice caz, după părerea lui Nicolae Crețu Venea din timpul diez „e o carte foarte puternică, în sensul captării temperaturii acelor vremuri“. Universitarul a mărturisit și că, deși romanele lui Bogdan Suceavă reprezintă locul de confruntare a mai multor domenii, „nu ai impresia de transfer dinspre psihologie spre ficțiune“. Ficțiunea lui rămâne, așadar, cât se poate de autoritară și își delimitează sănătos spațiul.
Spre sfârșit, Nicolae Crețu a dezvăluit ce anume îi interconectează pe cei trei scriitori invitați. Astfel, în cărțile lui Ioan Vianu, Care Santos și ale lui Bogdan Suceava „sunt exploatate valențele unui anumit espiritu loci“. „Binomul apartenență-distanțare“, după cum punctează moderatorul, pare a fi o preocupare comună pentru cei trei, jucând un rol la fel de important în cărțile tuturor, deși este exploatat în maniere diferite. Cu toate acestea, „limba rămâne nucleul sincerătății”, ține să precizeze plină de convingere Care Santos.
Anca Roman