Cătălina Dobroviceanu
Photo credit: Ciprian Coldovan
Sala „Caudella“ din incinta Casei Balş a fost neîncăpătoare ieri, de la ora 12.00, când a avut loc una din „Întâlnirile Alecart“, la care au participat scriitoarele Care Santos şi Ioana Nicolaie. Alături de elevi, la discuţii a luat parte şi scriitorul Mircea Cărtărescu, iar la finalul întâlnirii aceştia au asistat la un moment muzical.
Moderatoarea întâlnirii, Nicoleta Munteanu, le-a spus celor prezenţi că cele două invitate au mai multe în comun decât ar crede aceştia. „Amândouă scriu poezie şi amândouă scriu cărţi pentru copii, deşi a scrie literatură pentru copii e, uneori, mai dificil decât a scrie pentru publicul care deja cunoaşte mecanismele lecturii“, a precizat moderatoarea. Tot ea a deschis dialogul, întrebând-o pe Care Santos în ce măsură devin personajele unei cărţi purtătorii de cuvânt ai scriitorului. „În mod evident, noi, romancierii, vorbind despre personajele noastre, sfârşim prin a vorbi de fapt despre noi înşine. Chiar şi personajele negative au ceva din noi. Trebuie să vă mărturisesc că simt o pasiune pentru acele personaje neprotejate, tineri care nu îşi cunosc locul în lume“, a răspuns Care Santos.
Cea care a urmat să răspundă curiozităţilor moderatoarei a fost Ioana Nicolaie, însă întrebarea „Mai există diferenţe între scriitura masculină şi cea feminină?“ nu a surprins-o, scriitoarea afirmând că a auzit-o de mai multe ori. Invitata a replicat că „autorii, fie bărbaţi sau femei, n-are nici o importanţă din punctul meu de vedere, vin cu perspectiva lor, adică cu diferenţa lor, iar asta este cel mai important în literatură. Percepţiile pot diferi foarte tare. Şi, din fericire, trăim în cea mai bună lume posibilă pentru literatură, pentru arte, cultură, din cele care au existat până acum, pentru noi, fetele. Pentru noi, băieţii, lucrurile au stat un pic mai bine. Dar, astăzi, avem aceeaşi şansă şi acesta este un lucru minunat“
Care Santos a interveni şi ea în discuţie. Scriitoarea spaniolă crede că „toate femeile care scriu s-au săturat să se tot vorbească despre asta. De fapt, literatura feminină nu există, există literatură bună şi proastă şi, cu permisiunea criticilor care se uită urât la noi când spunem asta, cred că există un singur subiect care este diferit. Este vorba despre maternitate. Cred că femeile şi bărbaţii au păreri diferite despre maternitate şi forme diferite de a o simţi. Vă mărturisesc, aş fi fost o femeie foarte diferită dacă nu aş fi fost mamă“. Ambele invitate au povestit că subiectul maternităţii este unul foarte des întâlnit în cărţile lor, însă Care Santos surprinde adesea relaţiile conflictuale dintre mame şi copiii lor. „Eu scriu pentru tineri şi romanele mele sunt pline de mame oribile. Eu însămi am avut un conflict teribil cu mama mea când eram adolescentă. Aşadar, romanele mele sunt pline de conflicte între mame şi copii, pe care le-am înţeles mult mai bine după ce am devenit mamă“, a mărturisit Care Santos.
Ioana Nicolaie a asociat experienţa maternităţii cu „traversarea unui oraş străin în care viitoarea mamă nu cunoaşte nici o intersecţie, nici o clădire şi, totuşi, trebuie să se descurce, să ne cartografieze, pentru ca, la finalul drumului, acolo unde ea trebuie să ajungă, să poată înţelege cât mai mult din ceea ce a văzut şi din ceea ce a trăit până acolo“.
Întrebările elevilor au stârnit simpatia invitatelor şi aprobarea, printr-o înclinare subtilă a capului, profesoarei Nicoleta Munteanu, care, citind un fragment din cartea scriitoarei spaniole, a determinat-o pe una dintre eleve să exclame că acelaşi pasaj şi-l dorea şi ea să fie lecturat. Pentru a îndepărta suspiciunile, moderatoarea a precizat, râzând de coincidenţă, că nu s-a pus de acord cu elevii asupra curiozităţilor lor faţă de invitate. Una dintre întrebările adresate lui Care Santos s-a referit la destinul cărţilor sale. „Oh, dac-aş şti…“, a răspuns invitata stârnind râsete. „Pentru moment, nu mă pot plânge deloc de destinul cărţilor mele. Unul dintre destine a fost să mă aflu aici, în Iaşi. Există mulţi cititori, din multe ţări, care citesc cărţile mele, traduse în limbi pe care nu le voi vorbi vreodată. Toate acestea sunt mai mult decât m-aş fi aşteptat“, a răspuns Care Santos. Chiar dacă nu a ştiut să desluşească destinul volumelor sale, a povestit, în schimb, despre cel ideal. „Un destin ideal ar fi ca ele să cadă în mâinile cuiva care poate deveni fericit cu ele, să se emoţioneze citind istorisirile pe care eu le povestesc. Emoţia este foarte importantă pentru mine. Pot să iert orice într-un roman, dar mai puţin să nu mă emoţioneze.“
Acelaşi punct de vedere a avut şi de Ioana Nicolaie, care a menţionat că dacă o carte te emoţionează, este un lucru câştigat. Şi, fără îndoială, oricine îşi va aminti de eroii din cărţile care l-au impresionat, întrucât „creierul nostru e mai prieten cu emoţia decât cu suferinţa. Se ţine minte bine şi suferinţa, dar creierul vrea să o şi îndepărteze. Şi atunci, mesajul meu este următorul: vă rog să vă împrieteniţi cu cât mai mulţi eroi din cărţi!“.