]Cezar-Paul Bădescu participă astăzi, de la ora 16.00, la Casa FILIT la evenimentul „Scriitori în centru“. Joi, 2 octombrie, de la ora 11.00, împreună cu Marta Petreu, va lua parte la întâlnirea cu elevii Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri“, iar sâmbătă, 4 octombrie, scriitorul va modera, de la ora 20.00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, întâlnirea cu Mircea Cărtărescu.
Cât de mult v-a afectat şi v-a amuzat acel scandal de acum 16 ani, iscat în urma apariţiei numărului din „Dilema“ despre Eminescu, coordonat de dumneavoastră?
La început, m-a amuzat să văd cum îşi dau arama pe faţă
şi se isterizează ridicol toţi fundamentaliştii ţării. Respectivul număr din „Dilema“ era ca o soluţie de turnesol care îi colora foarte precis pe talibani. Când am văzut însă că se colorează cam totul în jurul meu, că se pune problema „trădării“ mele inclusiv la nivelul structurilor statului, când am realizat deci în ce ţară trăiesc, trebuie să recunosc că mi-a cam dispărut zâmbetul de pe chip. Atunci m-am gândit foarte serios că nu am ce căuta aici. Nu am plecat, fiindcă am conştientizat că, în afară de turma rinocerizată, mai sunt şi nişte oameni faini în ţara asta.
Dumneavoastră scrieţi despre „umbre pe ecranul tranziţiei“. Care ar fi luminile pe care le vedeţi la televizor?
Am ţinut o rubrică de comentariu TV în „Dilema“ timp de 10 ani, din 2003 în 2013, iar o selecţie din acele texte a apărut în volumul „Umbre pe ecranul tranziţiei“. Acum mă bucur că nu mai trebuie să văd toate mizeriile şi pot să mă delectez liniştit cu vreun concert de pe Mezzo sau un film bun de pe Cinemax. Televiziunile româneşti transmit, în general, cu purici. Şi, după cum ştim, puricii se iau. Paraziţii îţi invadează casa şi viaţa şi trebuie să faci eforturi mari să scapi de ei. Dar puţini vor să scape. Suntem un popor parazitat şi ne-am obişnuit cu asta.
Prima dumneavoastră carte, Tinereţile lui Daniel Abagiu, a fost percepută de mulţi ca având puternice note personale. Cât adevăr este în această chestiune?
În volumul Tinereţile lui Daniel Abagiu, eu chiar teoretizez o sinceritate a scriiturii, care însă este montată în rama minciunii artistice necesare. Cât e realitate şi cât e ficţiune în ceea ce scriu? Vă pot da un exemplu care ne poate ajuta să cuantificăm. Povestirea „O călărire în zori“ are la bază o ştire de 4-5 rânduri despre un american, John Wayne Bobbitt, căruia nevasta i-a tăiat penisul în timp ce dormea, i l-a aruncat pe geam, pentru ca apoi organul să fie recuperat şi cusut la loc. Textul meu are 9 pagini de carte. Acesta ar fi raportul dintre realitate şi ficţiune. Dar mai trebuie precizat ceva: în ciuda ponderii covârşitoare a ficţiunii, povestea reală nu a fost deloc alterată.
Credeţi că apariţia unui festival precum FILIT poate schimba ceva în ceea ce se vrea a fi industrie literară în România?
Suntem încă foarte departe de ideea de industrie literară în România, nici măcar nu se zăreşte destinaţia. Însă FILIT, măcar, ne porneşte la drum.
Interviu realizat de Alex Savitescu