Cătălin Hopulele
După o întâlnire cu scriitorii veniți la Iași pentru FILIT și cu cititorii curioși să vadă cum își desfășoară activitatea, traducătorii s-au retras în Casa Dosoftei pentru a încerca să înțeleagă cum pot să acceseze fonduri europene pentru a traduce cărți din alte limbi în română, prin programul Europa Creativă. Însă când au aflat că doar structuri precum editurile pot aceesa astfel de fonduri, în sala mică din Casa Dosoftei s-a născut o altă dezbatere: care este valoarea unui traducător bun pentru o editură.
Ieri, de la ora 13.00, la Casa Dosoftei, Bianca Floarea, reprezentanta Biroului Europa Creativă România, se aștepta la o discuție cu editurile din Iași, pe care să le încurajeze să se înscrie cu proiecte de maximum 100.000 de euro la competița din februarie. Avea o întreagă prezentare pregătită, în care urma să le spună acestora cum s-a descurcat România în exercițiul bugetar anterior, 2007-2013, când programul se chema altfel, și care sunt șansele lor de a primi finanțare pentru a traduce între trei și zece cărți în cadrul programului care va primi 1,46 de miliarde de euro din fondurile structurale în următorii șapte ani. Găsindu-se însă într-o sală plină cu traducători, aceasta a ajuns în situația de a încerca să le explice traducătorilor că fondurile și sistemul de implementare a proiectelor vin de la Bruxelles, iar ea nu poate garanta că editurile vor aprecia un traducător valoros, plătindu-l după cum se cuvine.
Phot credit: Cătălin Hopulele
„Dacă editura știe de acest proiect, știe și traducătorul, au ambii interes. Asta e partea bună, fiindcă dumnevoastră puteți merge la o editură și să le spuneți că există finanțări pentru traducere, pentru plata traducătorilor, pentru publicare și pentru promovare. O editură poate să facă inclusiv târguri de carte, festivaluri, să organizeze întâlniri ale autorilor, să participe la diverse târguri la nivel european. Putem și noi să lucrăm cu editura pe care o găsiți și să scriem proiectul împreună“, a precizat Bianca Floarea.
Sunia Acmambet, care traduce cărți din limba română în turcă, a precizat că a auzit de acest proiect în varianta sa anterioară, pe fostul exercițiu bugetar. Acolo, un traducător prins într-un astfel de proiect putea fi plătit cu cel mult 9 euro pe pagina tradusă, preț impus de UE, „cam nedrept“, după părerea Biancăi Floarea, dar stabilit după consultarea întregii piețe din România. Sunia Acmambet susține însă că, în prezent, după eliminarea sumei fixe de 9 euro pe pagină, există riscul ca, lăsați la mâna editurilor, traducătorii să se aleagă cu tarife mult mai mici. „În lista respectivă, România era prima de jos în sus. Chiar dacă acum traducătorul poate negocia, rămâne la mâna editorilor și poate încasa 2-3 euro pe pagină. E mai grav, fiindcă nici acei 9 euro nu le ajungeau traducătorilor, darămite suma cu care i-ar plăti editurile! Aveți un sistem prin care să controlați dacă și cu cât sunt plătiți traducătorii?“, a vrut să știe traducătoarea. „Editura vrea să ne plătească cât mai puțin sau chiar deloc“, a afirmat o altă traducătoare. „Nu“-ul cu care urma să-și înceapă explicația Bianca Floarea a fost înghițit de rumoarea stârnită în rândul traducătorilor prezenți. Toți și-au exprimat, pe rând, nemulțumirea legată atât de imposibilitatea de a lua legătura cu o editură pentru a colabora la un asemenea proiect, cât și suma mică cu care sunt plătiți dacă acceptă.
Conform apelului de depunere de proiecte, la acest program finanțarea primită de la Comisia Europeană reprezintă jumătate din valoarea proiectului în sine, care nu poate fi mai mare de 100.000 de euro. Prin urmare, editurile care vor să investească o anumită sumă trebuie să mai pună încă pe atât din buzunarul lor. Însă Bianca Floarea le-a explicat celor din sală că, în ciuda neînțelegerilor pe care aceștia pretind că le-au avut în trecut cu unele edituri, în cadrul acestui program de finanțare este în interesul editurilor să angajeze traducători buni, care își vor putea negocia propriul contract din finanțarea primită.
„De anul acesta, UE cere ca pe cărțile traduse să fie și o bibliografie a traducătorilor, pentru că poate să contribuie la promovarea lor, ceea ce este bine. Este o obligație, editurile trebuie să facă acest lucru. Mai mult, din acest exercițiu bugetar se pune accent și pe CV-ul traducătorului: cu cât este mai bun și are mai multă experiență, cu atât editurile au șanse mai mari să prindă proiectul“, a explicat Bianca Floarea.
“Sunia Acmambet” – “Chiar dacă acum traducătorul poate negocia, rămâne la mâna editorilor și poate încasa 2-3 euro pe pagina”
Prin urmare, proiectele care trebuiesc depuse până la 1 februarie au termen de analiză patru luni, rezultatele vor fi făcute publice pe 1 iunie, iar contractele vor fi semnate pe 1 iulie. Punerea în practică a proiectelor câștigătoare va începe efectiv din septembrie, iar ele vor dura doi ani, timp în care editurile care au câștigat proiectul vor traduce între trei și zece cărți din una sau mai multe limbi străine. Printre țările din ale căror limbi oficiale se pot face traduceri se numără toate statele membre UE, candidatele la aderare – printre care, spre nemulțumirea celor din sală, era trecută și Basarabia – și alte țări din Eurasia, Rusia însă nefiind printre ele. „Dar Rusia nu este! Ați scos-o din listă, dar nu trebuie să neglijăm limba rusă din cauza lui Putin, așa cum nu am neglijat nici germana din cauza lui Hitler. Să fim supărați pe Rusia, nu pe limba rusă, limba rusă nu e a lui Putin, ci a marilor clasici din ea!“, a afirmat o traducătoare din sală.
Dincolo de selecția limbilor, avantajul acestui proiect, spre deosebire de altele finanțate din fonduri structurale, este că banii promiși de Comisia Europeană vor veni în proporție de 70% după semnarea contractului, restul fiind primiți la final, și nu pe bază de deconturi, asigurându-se un cash flow în cazul editurilor care au astfel de probleme.