Interviu realizat de Mădălina Olariu
La fel ca şi anul trecut, Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) va cuprinde lecturi publice şi întîlniri ale scriitorilor cu publicul. Cât de necesare sunt acestea pentru un scriitor contemporan?
Mie îmi place să mă întâlnesc cu oamenii pasionaţi de literatură, e normal să vrei să cunoşti oameni care au aceleaşi preocupări. Vorbind din perspectiva cititorului, mă interesează foarte mult şi cum se raportează un scriitor la societatea în care trăieşte. Nu cred că un scriitor, în momentul de faţă, poate fi complet indiferent la ce se întâmplă în jurul lui.
Prin această metodă sunt şanse mai mari ca mesajul să ajungă la public în forma pe care autorul a gândit-o?
Nu cred în autorii care doresc să trimită „mesaje“, cred în autorii care prin scris încearcă să înţeleagă ceva din viaţa asta. De asemenea, nu cred că e necesar să dai cititorului prea multe explicaţii legate de scrisul tău, tot ce ai dorit să exprimi este deja acolo, nu e nevoie să fii insistent sau sâcâitor. Asta nu înseamnă că nu-mi place să ascult sau să citesc interviuri acordate de scriitori.
În mare măsură, personajele dumneavoastră reflectă defectele omeneşti. Este o observaţie pe baza întîmplărilor din jur?
Niciodată nu m-am gândit că personajele mele au atât de multe defecte. Observaţia asta mă face să mă simt ca personajul Annei Magnani din Bellissima. De altfel, nici la oameni nu mă gândesc în felul ăsta. Acum îmi dau seama, iubesc oameni plini de defecte.
Cum trebuie să îşi trateze un autor personajele? Ca şi cum le-ar şti deja sfîrşitul sau să le lase să se desfăşoare?
Tot ca un tiran te porţi, chiar dacă îţi place să crezi că le laşi libertate de mişcare. E atât de nedrept că soarta lor depinde de toanele tale, de stările tale mai bune sau mai proaste, de o durere de dinţi sau de o ceartă cu şeful.
În romanul dumneavoastră de debut, Blocul 29, apartamentul 1, aţi reflectat nostalgia unui spaţiu pierdut. Este scrisul o punte care îţi permite să te întorci în trecut şi să vezi cu alţi ochi întâmplările de atunci?
Scrisul îţi poate permite orice. Dar mie îmi place să scriu poveşti, nu autobiografii.