Penultima întâlnire susţinută sub egida revistei de atitudine culturală „Alecart” i-a avut ca invitaţi pe Andrew Cowan şi David Vann, doi reputaţi profesori şi scriitori din Marea Britanie, respectiv Statele Unite.
Aşa cum ne-am obişnuit, prima parte a întâlnirii a constat în prezentarea generală făcută autorilor de către moderator, Nicoleta Munteanu, urmată de recenzarea succintă a romanelorPorcul de Andrew Cowan (Andreea Dragu) şi Legenda unei sinucideri de David Vann (Irina Popa). Autorii au citit fragmente în limba engleză din cele două romane, lecturate apoi în limba română de către moderator. Un moment deosebit a fost prezentarea fotografiilor Alexandrei Baban, care a transpus ideile dominante ale celor două volume, subliniind încă o dată legătura dintre toate formele artistice.
Andrew Cowan: „Scrisul nu poate fi predat, ci doar încurajat”
Partea aşteptată cu nerăbdare de către public a fost dialogul cu scriitorii, care au răspuns întrebărilor în maniera nonconformistă care individualizează fiecare întâlnire „Alecart”, apropiindu-se de tineri prin confesiunile făcute, prin sfaturile strecurate în răspunsuri, prin umorul replicilor. David Vann, martor, în copilărie, al experienţei traumatizante a sinuciderii tatălui, regăseşte în cartea sa de debut, Legenda unei sinucideri, „a doua şansă de a fi împreună cu el” şi reuşeşte să-şi învingă sentimentul de vinovăţie prin scris. „Tot ce este bun în viaţa mea îşi are originea în cele mai dramatice întâmplări. Aş renunţa la toate cărţile mele doar pentru a-mi primi tatăl înapoi, pentru că încă îl iubesc şi îmi lipseşte enorm.” De asemenea, relaţia cu familia este privită de autor dintr-o perspectivă umoristică, prin referire la modul în care a evoluat aceasta până să ajungă subiect de romane: „Scrisul este o bună terapie. Fiecare carte a fost ca un buştean pe care îl puneam pe foc şi am ajuns astfel să expun toată familia în douăzeci de limbi, iar ceea ce am scris nu este nici măcar complet adevărat, arată monstruos. Trebuie să nu-ţi pese deloc de ceea ce crede familia”.
Pentru Andrew Cowan, relaţia dintre trecut şi carte este descrisă prin intermediul „metaforei unui copac şi a rădăcinilor sale. Tot ceea ce am scris îşi are rădăcinile adânc în experienţa personală. Aceste rădăcini rămân sub pământ şi nu pot fi văzute de cititori. Dar nu ar putea exista niciun roman fără ele. (…) Copacul nu este oglindirea rădăcinilor sale, el ia o formă nouă”. Iar la confesiunea lui David Vann că „nu am ştiut că voi scrie despre sinuciderea fiului până când nu am ajuns acolo. Am scris prima jumătate a frazei, iar a doua a venit de la sine”, Andrew Cowan transpune, metaforic, aceste cuvinte în imaginea „fructelor surprinderii de sine şi a micilor păsări de inspiraţie care se adună în coroana copacului”, subliniind faptul că ideile deosebite vin de cele mai multe ori fără a fi planificate.
În ceea ce priveşte etapele prin care ar trebui să treacă un tânăr, în cadrul cursurilor de Creative writing, pentru a deveni scriitor, Andrew Cowan a răspuns că aceste lecţii sunt cu siguranţă foarte importante pentru devenirea celor începători, „dar de la un punct încolo ele trebuie să înceteze. Şi ceea ce se află dincolo de curriculum înseamnă scrisul. Iar scrisul este ceea ce fac scriitorii şi nu poate fi predat, ci doar încurajat”.
Confruntarea scriitorilor cu posibilitatea de a-şi vedea cărţile transpuse în filme le-a provocat acestora reacţii diferite. Conştientizând faptul că un film este mult mai popularizat decât o carte, Andrew Cowan recunoaşte totuşi că „romanele mele sunt prea scrise pentru a putea fi ecranizate, aspect pe care îl consider un eşec”, pe când David Vann îşi imaginează finalul ideal al unei cărţi ce ar putea deveni film „ca şi cum personajele s-ar urca într-un tren scăpat de sub control şi s-ar izbi într-un zid”.
La finalul întâlnirii, Andrew Cowan a dat câteva sfaturi publicului tânăr, doritor să afle reţeta devenirii unui bun scriitor: „Unu: citiţi mult. Doi: scrieţi mult. Trei: repetaţi primii doi paşi atât cât este necesar. Patru: fiţi norocoşi. Cinci: rămâneţi norocoşi”.