Ioan Stoleru
Doi prieteni vechi, poetul american Edward Hirsch şi scriitorul de origine română Norman Manea, s-au întâlnit cu cititorii sâmbătă, 4 octombrie, în a patra zi a Festivalului de Literatură şi Traducere Iaşi 2014, în cadrul unei dezbateri discuţie despre poezie, rolul acesteia în societate şi felul în care influenţează caracterul, fiecare dintre cei doi amintindu-şi cum literatura i-a alienat de cei lângă care au crescut şi i-a apropiat de alte lumi mai îndepărtate. Evenimentul a fost moderat de Rodica Dimitriu.
Photo credit: Ciprian Coldovan
Norman Manea a recunoscut că îl emoţionează faptul că se află într-un dialog public cu prietenul său Edward Hirsch, întrucât cei doi plănuiseră de mulţi ani „o aventură de felul acesta“. Scriitorul a mai povestit cum în urmă cu doi ani a găsit, împreună cu soţia sa, un melc în parcul Casei Pogor şi l-au luat acasă, în America, păcălind astfel paza din aeroporturile din România, Spania, Italia şi Statele Unite. „Lucrul acesta spune ceva despre conexiunea mea afectivă cu acest loc, cu această limbă în care m-am format şi deformat, în care am început să fiu un literat şi apoi un scriitor şi pe care în sfârşit am luat-o cu mine departe de tot, iar acolo sunt casa şi patria cele mai autentice şi mai profunde“. Norman Manea a spus că Edward Hirsch este unul dintre primii scriitori americani cu care s-a împrietenit când a ajuns în Statele Unite. „Edward este nu doar un mare poet, ci şi un mare cercetător al poeziei, care a studiat ce înseamnă poezia, ce oferă, ce nu poate oferi şi ce loc ocupă aceasta în lumea noastră plină de probleme“, a declarat scriitorul, rugându-l pe vechiul prieten să se prezinte mai degrabă citind una dintre poeziile sale, „Autoportret“.
Edward Hirsch a povestit amuzat că deja i s-a spus că poeziile lui sună mai bine în limba română decât în engleză. „Bănuiesc că e şi ăsta un fel de compliment“, a completat acesta. Despre Norman Manea a spus că este unul dintre cei mai profunzi scriitori pe care-i cunoaşte şi că scrierile sale înseamnă mult pentru el. „Mi-a plăcut cum scrie încă dinainte să-l cunosc“, a relatat poetul american. „Poezia e o formă de comunicare între doi oameni care nu sunt în acelaşi loc şi cred că ne hrăneşte spiritual, pentru că ne oferă darul intimităţii cu altul, dar în acelaşi timp ne oferă interioritate. Ne oferă refugiu, dar şi participare“, a afirmat poetul, subliniind că această conexiune cu sinele, dar şi cu altul sub forma intimităţii stă la baza a ceea ce înseamnă poezia lirică.
Norman Manea l-a întrebat pe prietenul său dacă este de părere că această formă de comunicare mai este posibilă în societatea de azi, în care „iubitorii de poezie au devenit o sectă formată din oameni care vorbesc între ei cu uşurinţă, dar mai greu cu lumea din jur“. „Este adevărat că poezia e o artă a minorităţii“, i-a răspuns Hirsch, „şi are provocări speciale, mai ales în Statele Unite, unde e un fel de cultură a deficitului de atenţie şi toată lumea încearcă să-ţi vândă ceva, lucru care începe să se vadă şi în România.“ Cu toate acestea, scriitorul american este de părere că oamenii care caută ceva dincolo de ce se vinde, dincolo de „produse şi atât“, se vor regăsi mereu în poezie. Hirsch a mai subliniat că niciodată în istoria omenirii nu a existat o cultură fără poezie. Şi asta pentru că poezia oferă genul de informaţie pe care n-o putem găsi în altă parte, iar nevoia pentru acest tip de informaţie e în continuare crucială. „Iar aceia dintre noi care citim poezie mereu am fost şocaţi de faptul că cei pe care-i citim ne pot fi mai apropiaţi chiar decât prietenii pe care-i vedem ziua sau cu care bem noaptea“, a subliniat scriitorul. Norman Manea a intervenit, spunând că nu este vorba doar despre„informaţie“, pentru că literatura, mai ales poezia, merge dincolo de informaţie. „Ne aduce un mesaj, de cele mai multe ori unul ciudat, uneori chiar codat, despre ceva ce se află în noi, dar nu ştim. Şi deodată avem impresia că am descoperit un interlocutor în exterior, dar şi unul înăuntrul nostru“, a argumentat scriitorul român.
Edward Hirsch şi-a amintit că în copilărie a început să citească poezii, iar singurătatea interioară pe care o simţea, dar pe care nu o putea exprima a început să prindă contur, să-i fie definită. Şi odată ce a devenit clară, în loc să se simtă şi mai singur, efectul a fost invers. „Citeam poezii încărcate de solitudine şi simţeam că definesc ceva ce simţeam în interiorul meu, am început să simt o nouă conexiune. Iar misterul poeziei este că asta îţi este transmis cu ajutorul limbii. Limba a dat un nume sentimentelor mele ca să mă pot înţelege şi să trăiesc cu adevărat.“
În opinia lui Norman Manea, munca unui scriitor este o luptă continuă cu mortalitatea, iar Edward Hirsch l-a completat, spunând că ideea că vom muri stă la baza poeziei lirice; şi această poezie e lupta împotriva faptului că toţi dispărem.