Deși gândit ca un pretext de interacțiune degajată între scriitori și studenți, întâlnirea cu Filip Florian și Varujan Vosganian de vineri, 25 octombrie, din Aula Universității „Gheorghe Asachi” a fost exploatată și de alte categorii de public. Elevi, profesori și chiar scriitori au participat la evenimentul moderat de Simona Sora, în cadrul căruia au fost atinse cu precădere subiecte ce țin de postura de autori cu trecere la mediul literar internațional, precum cei doi invitați.
În contextul în care Simona Sora a subliniat faptul că românii nu au exercițiul lecturilor publice, cei doi autori au deschis evenimentul oferind câte o mostră citită din propriul roman: Filip Florian a propus câteva pagini din Toate bufnițele , iar Varujan Vosganian a venit cu varianta volumului său încă nelansat, Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri.
Discuția și-a schimbat apoi ritmul, Simona Sora ridicând o primă întrebare, referitoare la modul în care cei doi scriitori percep (in)succesul literaturii române în străinătate. Varujan Vosganian își explică prezența discretă a autorilor români pe piața internațională de carte astfel: „În România, în general, a existat o concentrare pe tematica românească. Scriitorii români nu au fost preocupați ca tematica lor să atingă universalul”. A ținut însă să precizeze că țara noastră a avut scriitori foarte mari, acest fapt nefiind un paradox, căci „o literatură poate să fie foarte bună, fără a fi universală”. Cu toate acestea, Varujan Vosganian a insistat că nevoia ca literatura română să se adapteze metodelor de comunicare valabile internațional este una reală, dar în curs de tratare, întrucât după 1989 numeroși autori au conștientizat acest imbold de racordare culturală la spațiul european.
„Rolul pe care îl avem noi, cei traduși, este să ne prezentăm egali”, a continuat scriitorul, accentuând importanța unei prezentări decente, lipsite de complexe a ofertei culturale a țării noastre.
Filip Florian a dus mai departe ideea propusă de celălalt invitat, întârind-o prin afirmația că lumea cărților nu are nicio legătură cu geografia: „Cred că măcar oamenii inteligenți privesc cărțile ca fiind din aceeași oală și că sunt convinși că nu trebuie tratate cu eticheta țării din care vin. Acest lucru se întâmplă, din păcate, mai jos, iar acolo ar fi deja o problemă de afacere cu cărți, și nu de creat, de scris”. Cititorul standard și librăria au tendința de a neglija zonele literare netestate în prealabil, cum este deseori cazul literaturii române, însă situația nu se aplică și domeniului criticii literare, unde nu există asemenea clasificări bazate pe confortul de a citi despre subiecte familiare, a detaliat Filip Florian.
O altă hibă a literaturii noastre vine însă chiar din miezul societății: iubirea necondiționată pentru carte, lejeritatea, bucuria nemaipomenită de a citi – tipice unor popoare precum cel german – lipsesc din structura recenzentului român. Taberele literare, aderența neconstructivă la un curent denaturează conținutul literar, fractura făcându-se simțită, s-a arătat dezamăgit Filip Florian.
Dialogul s-a îndreptat apoi spre subiectul traducerilor. Filip Florian a demonstrat aportul critic al traducătorul în procesul editorial, nu doar prin exemple pozitive, în vreme ce Varujan Vosganian a arătat mai puține rezerve, vorbind despre „o aventură umană, lingvistică”.
Varujan Vosganian: „Arta este o luptă împotriva lipsei de sens”
Dacă până la acest punct invitații au analizat aspecte externe ce influențează traiectoria unui scriitor, lucrurile s-au schimbat când Filip Florian a vorbit despre motivația și ușurința de a scrie, precum și despre exercițiul critic aplicat propriei opere. „Înainte de a termina Degete mici, știam aproape precis despre ce va fi următoarea carte. (…) N-a fost la fel cu aceasta (n.r.: Toate bufnițele), în cazul căreia am știut pretextul de la care plec, dar ce voi face cu pretextul ăla mi-a luat ceva vreme să aflu eu însumi. În clipa asta e și mai rău: am două-trei idei, cel mult în relație de amiciție cu mine; nu de prietenie, darămite de iubire, cum aș vrea eu să fie. Fără asta cred că degeaba te apuci să scrii.”
Varujan Vosganian i-a susținut punctul de vedere, arătându-se convins că nu există scriitor care să facă abstracție de sine, deși rostul fundamental al literaturii rămâne dialogul. „Arta este o luptă împotriva lipsei de sens”, a continuat autorul, exprimându-și, de asemenea, convingerea că politicul se va recupera prin cultură.
Imediat după aceasta, s-a vorbit despre nevoia de a izola actul ficțional. Filip Florian și-a dezvăluit nevoia de a părăsi lumea fiecărei cărți pe care o scrie, pornire pe care a recunoscut-o și Varujan Vosganian, care a găsit însă o metodă facilă de a o înlătura: scriind despre și analizându-și propriile volume, reușește să se desprindă total de ele.
Fiind, în cele din urmă, rugați de public să facă un îndemn la lectură, cei doi scriitori s-au arătat precauți. Le-au vorbit elevilor și studenților despre fascinația de a trăi în miez de ficțiune, însă nu au încercat ceea ce Varujan Vosganian a sugerat a fi o formă de egalitarism cultural, nelalocul lui în relația cu tinerii.