Lecturile scurte ale celor trei prozatori invitaţi ieri, de la ora 18.00, în Casa FILIT, au reliefat trei stiluri diferite, care au în comun pasiunea pentru scris şi nevoia de singurătate pentru a putea duce la bun sfârşit ceea ce au început. „Scriitori în centru“ au fost Jens Christian Grøndahl, Gabriel Chifu şi Alexandru Vlad, iar întâlnirea a fost moderată de Luminiţa Corneanu.
„Scrisul şi nevoia de a scrie vin din singurătate, din impresia că nu aparţii nicăieri. Sunt fidel ideii conform căreia scriitorul este un singuratic şi nu aparţine nimănui, niciunui grup, chiar dacă acolo ar fi foarte bine acceptat“, a fost răspunsul scriitorului danez Jens Christian Grøndahl, întrebat care este părerea sa despre scrierea creativă. Autorii români au subscris acestei afirmaţii, adăugând că scrisul este o îndeletnicire care se face fără reguli impuse şi care nu se poate preda. „Scrisul este ca o apă care abia îşi sapă albia, nu există reguli pentru asta. Apare în mod miraculos şi seamănă unei ţări cu un singur locuitor, nu poţi să-i înveţi pe alţii, poţi doar să îţi sapi galeria ta“, a adăugat Gabriel Chifu.
Astfel, nu există o reţetă şi nici un singur mod de a scrie, ci doar libertatea pe care o are fiecare scriitor când îşi începe creaţia. „Un pictor italian m-a rugat să îi spun cum scriu eu un poem. Păi, cum? În fiecare seară pun pe birou o foaie goală, sting lumina şi mă culc. Dimineaţa mă scol devreme şi mă uit dacă este poemul. De cele mai multe ori nu este, dar uneori…“, a povestit Alexandru Vlad amuzat. „Scrisul înseamnă şi geometrie, e un triunghi care devine patrulater, apoi pentagon, apar personaje noi, iar în timpul procesului se clarifică şi acţiunea. Dar totul ţine de norocul fiecăruia.“
Pornind de la fragmentul din Piazza Bucarest a autorului Jens Christian Grøndahl, publicul a vrut să afle mai multe despre cum reuşeşte un autor străin să scrie despre un loc în care nu a mai fost niciodată. „Într-adevăr, aceasta este prima mea vizită în România. Povestea din romanul meu este cea a unei femei pe care am întâlnit-o şi care a sosit aici în acelaşi mod în care soseşte şi personajul principal din roman. Însă nu fac foarte multă muncă de cercetare pentru că, altminteri, cartea ar deveni ca un cârnat în care vrei să îndeşi cât mai mult“, a subliniat autorul, adăugând că a încercat să îşi imagineze Bucureştiul în cele mai mici detalii. „Surprinzător a fost că, atunci când am dat manuscrisul cuiva care stătuse mai mult timp în România, a avut foarte puţin de modificat“, a completat Jens Christian Grøndahl.
În momentul în care începi să scrii un roman, nu ştii nici firul epic, nici cum se vor dezvolta personajele, pentru că toate se schimbă pe parcurs. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns cei trei scriitori, după ce fiecare a mărturisit modul în care aşterne cuvintele pe hârtie. „Nu îmi cunosc personajele, le văd ca printr-o fereastră acoperită de picături de ploaie. Scrisul este un act de descoperire, iar tu, ca scriitor, eşti un cameleon. Îmi descopăr şi personajele, şi naraţiunea pe parcurs şi, culmea, ideile vin mereu la momentul potrivit, e ca şi cum aş fi pe un val şi trebuie să îl urmez“, s-a destăinuit publicului Jens Christian Grøndahl. Cei trei autori s-au abţinut să le dea sfaturi tinerilor romancieri, însă le-au propus să-şi închipuie că se află în faţa unei clădiri mari a literaturii şi că îi cuprinde frica de a intra, asigurându-i că ei le vor deschide uşa.