Sâmbătă, 28 martie 2026, la Bucureşti a avut loc întânirea națională cu traducătorii și scriitoarele selectate în ciclul al 2-lea al programului european Connecting Emerging Literary Artists (CELA).
Programul întâlnirii naționale a debutat la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), unde a fost realizată o vizită a expoziției foto „Plecat”, semnată de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, o reflecție emoționantă despre migrația românească în Europa.
Cafeneaua MNAC a găzduit o rundă de prezentări și discuții despre stadiul actual al proiectului CELA și ce urmează în a doua jumătate a programului. Apoi a avut loc sesiunea „Ce semnăm, cât cedăm?”, o trecere în revistă a contractelor de drepturi de autor, susținută de traducătoarea Iulia Gorzo.
Duminică, 29 martie 2026, întâlnirea a continuat la Librăria Cărturești Modul cu discuția „Cum poate ajuta jurnalismul în literatură”, susținută de scriitoarea și jurnalista Ioana Maria Stăncescu şi prezentarea platformei CELA Books, noul program lansat anul acesta, care continuă și dezvoltă inițiativa CELA.