Anca Roman
Photo credit: Cristian Gafițescu
Ieri, la Întâlnirile Clubului „Logos“ din Casa FILIT, și-a găsit locul un tandem literar extrem de bine închegat: scriitorii Jens Christian Grøndahl și Cătălin Dorian Florescu au fost, timp de două ore, invitații Serinellei Zara.
La o primă vedere, asocierea dintre un scriitor din Danemarca și unul de origine română care locuiește în Elveția și care scrie în limba germană putea părea improbabilă, dar moderatoarea a reușit să scoată la suprafață o punte de legătură stabilă între cei doi. Întrebați despre măsura în care își asumă o identitate națională și despre modul în care acest lucru se reflectă în scrisul lor, ambii scriitori au expediat rapid tendința de a clasifica literatura într-o manieră simplistă. Ei susțin că apartenența la o țară anume ar trebui să fie irelevantă când vine vorba de scris, singura miză fiind „curajul de a-l explora pe celălalt“, după cum a explicat Cătălin Dorian Florescu. De altfel, autorul se recomandă drept „scriitor european“.
„Te simți tentat să te vezi ca un reprezentant al țării tale. Mie nu-mi place, însă, ideea. Nu vreau să fiu prezentat ca un scriitor danez“, i-a continuat ideea Jens Christian Grøndahl. „Scriem, de fapt, despre ce înseamnă să fii o ființă umană. În ciuda diferențelor dintre valorile și identitățile noastre, împărtășim aceleași sentimente de bază. Iar dacă un scriitor este suficient de bun, te face să înțelegi cum e să fii o persoană cu totul diferită de tine însuți“, spune el.
Invitații au ținut să aducă în discuție și o temă care se cere abordată cât mai des în fața publicului tânăr: demitizarea posturii de scriitor. A fi scriitor, afirmă ei, este dovada unei profunde empatii față de întreaga umanitate, o calitate ce nu apare, însă, printr-un proces grav și exclusivist. „Literatura nu începe cu dorința de a spune ceva important sau serios, ci începe cu cineva care încearcă să se înțeleagă pe el însuși prin limbă. Literatura mare nu începe cu teme mari, ci cu dragoste pentru cuvinte și cu nevoia de a înțelege“, a concluzionat Grøndahl.
Cătălin Dorian Florescu a sugerat că a-ți asuma o asemenea poziție aduce cu sine o serie de responsabilități: „Dacă am amuți noi, scriitorii, cine ar mai rămâne să ne răstălmăcească lumea?”. Autorul vede în nevoia de a-l explora mereu pe celălalt motivul dublei sale profesii: de psiholog (în trecut) și de scriitor. Din fericire, literatura îi oferă o sursă stabilă de venit în Elveția, fapt ce nu ar fi fost posibil în România, țară pe care a fost nevoit să o părăsească în adolescență. De 15 ani trăiește din scris și este recunoscător țării adoptive: „Elveția mi-a dat acest spațiu gol pe care să îl umplu: mi-a oferit timp. Timp să fiu scriitor“. Cu toate acestea, legătura cu locurile natale nu s-a rupt: „Mă întorc mereu la România în cărțile mele, o primesc cu tandrețe, dar nu menajez nimic“.
Un alt moment interesant al întâlnirii a pornit de la unul dintre elevii din public, care a vrut să afle ce părere au cei doi invitați despre tabuurile din literatură și dacă aceștia consideră că scrisul ar trebui să le distrugă. „Literatura nu ar trebui să respecte nici un fel de tabu. Literatura a avut mereu această libertate de a-și imagina ceea ce religia sau dictatura nu a putut accepta. E important ca literatura să-ți permită să fii tu însuți“, a explicat Jens Christian Grøndahl. Cu toate acestea, dincolo de vulnerabilitățile și îndoielile noastre există, totuși niște limite ale expresiei literare, a continuat elvețianul, referindu-se la așa-zisul hate speech.
Dialogul s-a îndreptat apoi spre problematica receptării literare. „Cititorul își citește propria carte. Fiecare se citește pe el însuși prin textul scris de mine. Se citesc multe cărți prin același roman“, a afirmat Cătălin Dorian Florescu. De altfel, după cum susține Jens Christian Grøndahl, autoritatea autorului este irelevantă și, odată publicată opera, forța lui de a interveni mai departe este nulă: „Nu-mi cunosc personajele înainte de a scrie și nici apoi nu pot spune că le înțeleg în totalitate“. Acest lucru – au fost de acord invitații – nu poate fi decât expresia unei forme de autonomie a textului, deoarece „cartea își ia propria direcție, textul îți arată pe drum de ce are nevoie“, susține Cătălin Dorian Florescu.
Înainte de sesiunea de autografe care a încheiat întâlnirea, elevii au mai vrut să știe cât cântărește autobiografia în raport cu ficțiunea pură. „Am ieșit din propria poveste“, a mărturisit Cătălin Dorian Florescu. „Toate romanele mele sunt despre mine, dar nici unul nu este autobiografic“, a completat Jens Christian Grøndahl.