Răzvan Chiruță
Jurnalismul cultural românesc s-a deprofesionalizat – aceasta a fost principala concluzie a dezbaterii „Jurnalismul cultural în epoca new-media”, desfășurată în a doua zi a FILIT și organizată în colaborare cu revista TIMPUL, la care am participat în calitate de jurnalist cultural. „Calitatea a scăzut atunci când cultura nu a mai stat la baza alcătuirii știrii, ci domeniul a fost parazitat de politic și de propagandă politică”, a susținut Carmen Mușat, redactorul-șef al revistei „Observator cultural“.
Alexandru Lăzescu, fost șef al Televiziunii Române și autor al revistei „22“, a fost chiar mai categoric. „Jurnalismul cultural e subțire, din cauza lipsei de resurse și de talent. Cel puțin în presa scrisă, acest lucru e tot mai evident. Lipsește informația culturală, nu avem o prezență la nivelul canalelor de mare audiență“, a precizat Alexandru Lăzescu, care a reamintit publicului că singurul post de televiziune specializat, TVR Cultural, a fost închis în urmă cu doi ani.
Deși scrie la rândul său în reviste culturale, criticul Daniel Cristea Enache a susținut afirmațiile celor doi și a adăugat că valoarea acestora, dar și a jurnalismului din presa cotidiană, a scăzut în ultimii ani sau chiar a dispărut cu totul. „Jurnalismul cultural este o profesie distinctă, din care ziaristul trebuie să și trăiască, într-un mediu tot mai redus, la ziare cu tiraje tot mai mici. De aceea, jurnaliștii de calitate s-au refugiat din cotidian în sfera revistelor culturale. Dar mă gândesc ce însemna, acum 15 ani, suplimentul «Adevărul literar și artistic» al ziarului «Adevărul», care între timp a dispărut, ce însemna o revistă culturală precum «Idei în dialog», care de asemenea a dispărut. Observăm o involuție și în interiorul sferei jurnalismului cultural, și al revistelor culturale“, a menționat Daniel Cristea-Enache.
Acest tablou trist a fost completat și de ceilalți doi invitați, scriitorul și publicistul Marius Chivu, care lucrează la revista „Dilema“, și lectorul universitar ieșean George Bondor. „Am o părere proastă despre revistele culturale, care în România au fost doar un instrument al orgoliilor diverselor grupuri de artiști. Aproape nimeni nu a făcut reviste culturale cu gândul la cititori, ci doar pentru a avea unde să-și exprime orgoliile. Scriitori români s-au pierdut în publicistică, în loc să scrie cărți“, a punctat Marius Chivu.
Cristian Bondor a identificat două perioade în istoria post-comunistă a jurnalismului cultural: prima, imediat de după 1990, când toată presa de profil părea compusă doar din „intelectuali buni“, și a doua, ulterior, când aceștia s-au divizat și au început să se contureze anumite ideologii culturale.
Conținutul de calitate e esențial
Dacă în ceea ce privește calitatea jurnalismului cultural a existat o unanimitate printre invitați, aceștia s-au împărțit în două tabere când discuția, moderată de Daniel Șandru, directorul revistei Timpul, s-a îndreptat spre găsirea unui vinovat pentru audiența redusă a publicațiilor de profil. Primul care a aruncat mănușa împotriva celor care conduc revistele culturale a fost Marius Chivu. „Cred că trebuie să ne scoatem din cap că o revistă culturală trebuie să formeze; o revistă culturală nu formează pe nimeni. Eu văd foarte mulți tineri în sală, nu știu de ce au venit aici, dar sunt curios să știu dacă le plac revistele culturale. Și nu cred că le plac, pentru că noi facem aceste publicații fără să știm exact ce vor ei de la noi“, a precizat Marius Chivu. Acesta a afirmat că nu crede în ideea că membrii redacțiilor culturale se află pe un piedestal și trebuie să-i educe pe „micuți“. „Nu mai suntem pe vremea «Daciei literare», când venea revista cu trăsura și nu mai aveam nimic altceva de citit timp de trei luni“, a arătat scriitorul.
În aceeași tabară s-a poziționat și Alexandru Lăzescu, care a susținut că modelul actual al presei este depășit. „Rețele sociale au devenit un canal puternic de comunicare, realitatea se schimbă enorm și noi trebuie să ne adaptăm“, a avertizat publicistul revistei „22“. În opinia sa, presa românească acționează provincial și nu e preocupată de subiecte fundamentale. În plus, ar fi nevoie de entertaiment făcut profesionist pentru a populariza cultura. „BBC are un canal care difuzează muzică simfonică și are două milioane de ascultători. Dar dacă la Radio România Muzical dai un concerct coral de două ore, după-amiază, nu e de mirare că nu ai audiență“, a apreciat Alexadru Lăzescu.
În tabără opusă s-au situat Carmen Mușat și Daniel Cristea-Enache. Redactorul-șef al revistei „Observator cultural“ a răspuns că nu crede în conceptul că presa trebuie să ofere doar ce vrea publicul. „Nu cred că dimensiunea formatoare a presei este desuetă. Cine spune că asta vrea publicul, de fapt e comod și se ascunde. Desigur, îi dai și publicului ce vrea, ca să te urmeze, dar trebuie să îl mai urci, ușor-ușor, câte o treaptă. Nu cred că noi trebuie să coborâm prea jos, pentru că altfel ajungem în prăpastie“, a replicat Carmen Mușat.
Daniel Cristea-Enache i-a dat dreptate: „Avem nevoie de aceste reviste culturale de nișă chiar și pentru ca noi, specialiștii, să avem un loc de confruntare profesionistă. Nu găsim dezbateri riguroase pe Facebook, în zona cool. Prefer o analiză exigentă a unei cărți într-o revistă culturală, în locul unei recenzii, cu glume, dintr-o publicație glossy”, a militat criticul. Mai mult, acesta a fost de părere că, din contră, avem parte de prea mult entertaiment și de o adaptare excesivă a modelelor occidentale. „Trebuie să producem conținut local de calitate, dacă vrem să avem și noi o «New York Review of Books». În loc să fim aspiranți la porțile Occidentului, mai bine ne facem noi treaba bine aici“, a declarat Daniel Cristea Enache.
La finalul dezbaterii și al acestui text, nu pot decât să sper că l-am scris suficient de profesionist și destul de riguros, încât să împac pe toți participanții de la întâlnirea ce a avut loc, în cadrul FILIT, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“.