Alex Savitescu
Mircea Cărtărescu se va întâlni astăzi, de la ora 11.00, cu elevii Colegiului Naţional „Costache Negruzzi“, iar în această seară le dă întâlnire cititorilor, de la ora 20.00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“.
E doar o impresie sau chiar aţi ales ca, de o perioadă, să faceţi un pas înapoi din viaţa publică?
Mai curând cred că viaţa publică a făcut un pas înapoi şi m-a lăsat în ofsaid. Acum, într-adevăr, am părăsit nu numai terenul, nu numai tuşa – am părăsit jocul şi stadionul. Dar faptul că am părăsit viaţa publică nu-nseamnă că am găsit o viaţă privată. Pe asta din urmă o caut în continuare. Căci sunt mult mai înstrăinat de mine însumi în clipa asta decât m-am înstrăinat de ceilalţi.
V-aţi ales cu mai mulţi prieteni sau mai curând cu duşmani, după atâţia ani de publicat editoriale care vizau şi sfera politicului?
Am rămas cu aceiaşi trei-patru prieteni pe care i-am avut mereu. Nimeni n-a venit, nimeni n-a plecat. Cât despre duşmani, cred că nu poţi să-i ai dacă nu ştii să duşmăneşti tu însuţi. Nu, nu cred că am duşmani, cred că cei care mă urăsc se înşală.
Piaţa literară de la noi a făcut paşi semnificativi înainte, având şanse de a se transforma cu adevărat într-o industrie?
Asta n-ar fi o şansă, ci dimpotrivă, cred eu. Industria produce mai curând standarde, pe când ce caut eu într-o carte sunt unicitatea şi diferenţa. Dar poate greşesc, şi oamenii au nevoie de cărţi la fel de perfecte în felul lor ca frigiderele şi maşinile de spălat.
Multora nu le vine să creadă că acuşi veţi face 60 de ani. Dat fiind faptul că sunteţi născut de Ziua Copilului, vă întreb în ce mod şi în ce locuri vă place să mai copilăriţi…
Ei, nu mai sunt chiar un copil, după 50 de ani am simţit că am intrat şi eu, cu încetul, în adolescenţă. Iar acum mă simt un fel de student, cu avantajele şi dezavantajele vârstei. De invidiat văzută din afară, nasoală rău trăită dinăuntru.