Anca Roman
Unde s-ar putea putea întâlni un roman despre un doctorand în manele și un altul despre un București pe care însuși autorul recunoaște că nu-l cunoaște foarte bine? Ziua de sâmbătă, 4 octombrie, a demonstrat că cel mai potrivit răspuns este: la „Scriitori în centru”, la Casa FILIT, acolo unde Patrick McGuinness, Adrian Schiop și Adina Rosetti au purtat un dialog cu moderatorul Bogdan Crețu și cu publicul.
Întâlnirea a debutat cu trei mostre de lectură menite, desigur, să ajute publicul să alunece în lumea ficțională a fiecăruia dintre invitați, în timp ce în sală, în primul rând, un domn schiţa de zor de un portret în creion. Recunoscând că i se pare straniu să-și audă romanul citit în română, Patrick McGuinness – familiarizat într-o anumită măsură cu limba noastră, întrucât a trăit o vreme în România – a lămurit ce l-a determinat să scrie, în Ultimele o sută de zile, despre o Românie pe cale să iasă din regimul comunist: „Am făcut ceea ce fac toți scriitorii când nu înțeleg ceva: scriu despre asta“. „Mi-am dat seama că nu pot scrie înțelegând, ci inventând, și că pot să-mi asum o poziție estetică, mai degrabă decât una etică”, şi-a dus mai departe ideea McGuinness, vorbind despre această investigație subiectivă pentru care s-a pregătit emoțional aproape 25 de ani. „Când scriam romanul, am ținut foarte mult să nu merg în București, pentru că m-ar fi oprit să inventez“, își mărturisește el nevoia de detașare.
Adina Rosetti a vorbit despre cel mai recent roman al său, Deadline. Faptul că l-a cunoscut pe Ion Bîrlădeanu și că a scris despre el în „Dilema Veche“ a declanșat nevoia de a-i exploata mai cinstit povestea, fiindcă l-a considerat „un om mult prea mare pentru o revistă“. Şi Adrian Schiop a început să scrie romanul Soldații. Poveste din Ferentari pornind de la o fapte și figuri familiare, însă autorul a ținut să-și declare dependența de o realitate căreia nu i se poate sustrage și care îi dă imboldul să scrie. „Nu știu foarte bine să inventez. În mare, povestesc realitatea“, a afirmat Schiop. „Voiam să valorific altfel timpul petrecut în ghetou“, a recunoscut autorul, făcând aluzie la timpul petrecut într-un cartier rău famat al Bucureștiului, sub pretextul documentarii pentru o teză de doctorat inedită.
Dialogul a evoluat apoi către modul în care invitații reușesc să-și prioritizeze scrisul în viața de zi cu zi. Adina Rosetti a afirmat că e dificil să ajungi scriitor fără să bifezi o serie de pași care ar putea face mai ușoară tranziția către ficțiune. Autoarea vede în jurnalismul pe care îl practică de ani buni un exercițiu folositor statutului ei de scriitoare, dar recunoaște că, ori de câte ori încheie socotelile cu un text ficțional, îi este greu să se întoarcă la presă. Ea a mărturisit că simte presiunea mediului exterior și nu a ascuns că scrie proză scurtă „din lipsă de timp“.
„Presa te sleiește și te umple de clișee, dar te face să te exprimi mai concis”, a afirmat Adrian Schiop, care a renunţat la meseria de jurnalist. Scriitorul se declară ușurat că nu mai trebuie să facă față zilnic provocării de a scoate din sine cantități impresionate de cuvinte programate. Cât despre lecturile sale, Adrian Schiop a recunoscut că nu mai citeşte ficțiune de câțiva ani: „Nu mă mai prinde literatura”.
Patrick McGuinness a observat şi el acest fenomen. „Oamenii preferă să scrie, nu să citească, mai ales în poezie. Astfel, se dezvoltă un sistem care se autocanibalizează“, a afirmat scriitorul britanic, făcând referire la cercul restrâns al creatorilor și consumatorilor de literatură. El a adăugat că „a te gândi la anumite lucruri declanșează creativitate“. „Deci sunt un scriitor care citește alți scriitori“, a încheiat Patrick McGuinness.