Ioan Stoleru
„Întâlnirile Alecart“ din FILIT s-au terminat cu două ore în compania scriitorilor Patrick McGuinness (Marea Britanie) şi Matei Vişniec. Primul roman al lui Patrick McGuinness, Ultimele o sută de zile (Polirom, 2012), este despre Bucureştiul ultimelor luni înainte de Revoluţie, iar Matei Vişniec a fost unul dintre primii invitaţi ai revistei „Alecart“, pe vremea când publicaţia era încă foarte tânără, cu mai bine de cinci ani în urmă.
Întrebat de către profesoara Nicoleta Munteanu cum îşi pune background-ul cultural amprenta asupra felului în care scrie, Patrick McGuinness a recunoscut că unul dintre lucrurile care îl provoacă să scrie este sentimentul că nu se simte ca acasă în limba sa. „Scrisul pentru mine nu este o formă de a-mi domina exprimarea, ci înseamnă să mă simt alienat, să fiu un fel de străin în interiorul limbii, şi e un sentiment foarte bun“, a spus scriitorul britanic. Matei Vişniec a vorbit despre imaginea frontierei, care multă vreme a însemnat o obsesie, un coşmar pentru autor. „Frontiera era expresia lipsei de libertate“, a precizat acesta, continuând cu povestea plecării sale în Occident, „ca să înţelegeţi ce angoasă putea să reprezinte în 1987, când am plecat, traversarea unei frontiere“. Scriitorul a spus că abia atunci şi-a dat seama în ce închisoare mentală erau ţinuţi oamenii, iar după căderea regimului i-au trebuit 15-20 de ani să uite această angoasă. „Chiar şi acum când vin cu paşaportul la acel ghişeu am în faţă figurile sinistre ale indivizilor care ne controlau pe vremuri“, a povestit Matei Vişniec.
„Fantezia a fost modul meu de a face faţă realităţii Bucureştiului comunist“
Doi dintre redactorii „Alecart“, Andreea şi Diana, le-au prezentat colegilor de redacţie impresiile despre Ultimele o sută de zile a lui Patrick McGuinness şi Dezordinea preventivă a lui Matei Vişniec, după care scriitorii au răspuns la întrebările elevilor. Argumentând de ce a ales fix ultimele 100 de zile dinaintea căderii regimului comunist, Patrick McGuinness a afirmat că atunci când te concentrezi asupra unei perioade istorice, trebuie să fii foarte atent, pentru că dacă e vorba de o perioadă de care oamenii îşi pot aminti, atunci scrii despre o realitate trăită, şi nu una ficţională. „Ne organizăm lumea şi, aşa cum a spus Matei, probabil nu ar trebui să facem asta, dar o organizăm în funcţie de frontiere, iar una dintre aceste graniţe este cea dintre realitate şi ficţiune. Şi cu cât te uiţi mai atent la această graniţă, cu atât realizezi mai mult că ea de fapt nu există sau că totul e o frontieră“, a explicat scriitorul, spunând că intenţia sa a fost să scrie despre cum e în interior, despre cum e din punct de vedere psihologic să trăieşti într-un asemenea climat foarte intens, dar pentru o perioadă scurtă de timp. „Aveam 18, 19 ani când am trăit în Bucureşti înainte de căderea comunismului şi nu aveam un caracter format în totalitate. Iar acea notă de fantezie pe care aţi observat-o în carte a fost modul meu de a face faţă realităţii“, a povestit Patrick McGuinness.
„Trebuie să intraţi într-o logică de rezistenţă“
Photo credit: Mădălina Raicu
„Şobolanii în istoria literaturii circulă de colo-colo şi sunt purtători de metafore multiple. În acest roman, ei apar spre a doua jumătate a cărţii ca purtători ai unui mesaj de pericol pentru lumea informaţiei, pentru lumea democraţiei, pentru lumea libertăţii“, a afirmat Matei Vişniec, vorbind despre cartea sa. El le-a spus elevilor că acum suntem suprainformaţi şi dezinformaţi, pentru că suntem înecaţi în informaţie inutilă, „e greu de verificat din masa de ştiri ce vine peste noi cu o viteză de 5.000 de semne pe secundă care sunt informaţiile utile şi care sunt informaţiile inutile“. În opinia sa, viaţa noastră e prea scurtă pentru îngurgitarea acestei mase gigantice de informaţii nefolositoare, de imagine, conversaţii şi narcisisme inutile. „Trebuie să intraţi într-o logică de rezistenţă, de rezistenţă culturală, să identificaţi ce merită şi ce nu merită să-i acordaţi timp. E o competiţie pe timpul vostru.“
Vorbind despre personajele sale, Patrick McGuinness a relatat că nu i-a cunoscut pe cei pe care i-a descris, însă a întâlnit oameni asemănători. „Am cunoscut oameni care erau versiunile mai mici ale personajelor exagerate din cartea mea“, a explicat autorul, vorbind şi despre Silviu Brucan, pe care, deşi nu l-a cunoscut în mod direct, l-a folosit ca sursă de inspiraţie pentru un personaj, pentru că multă lume vorbea despre el şi mulţi îl admirau. „Am fost interesat de această graniţă dintre realitate şi ficţiune şi m-a interesat să fac această graniţă să fie confuză şi, până la urmă, am ajuns să fiu eu confuz“, a povestit Patrick McGuinness.
Deşi a scris teatru şi în limba română, şi în limba franceză, Matei Vişniec n-a reuşit să scrie în altă limbă poezie la acelaşi nivel ca în cea maternă. „Totul este încă vulcanic în limba română; limba română este una viscerală, care nu s-a fixat, şi bine face.“