Mădălina Olariu
Photo credit: Claudiu Bîrliba
Ieri, în Casa Poeziei de la Casa „Dosoftei“, Dan Sociu și Robert Șerban au adunat o sală plină de oameni care le-au ascultat și disecat versurile. Poeții au destăinuit publicului ce îi influențează când scriu și care este mediul în care reușesc să creeze mai bine. Întâlnirea moderată de Răzvan Țupa a întărit faptul că, indiferent dacă este scrisă în singurătate sau în zumzetul cafenelelor din străinătate, poezia rămâne în primul rând un drum către cunoașterea de sine.
Dan Sociu își împarte poeziile în două categorii: texte de citit în public și texte pe care cititorul trebuie să le savureze în tihnă. Între timp, răsfoiește foile pe care-și are scrise versurile și le sortează. „Am să încep cu texte mai ușoare, texte de citit în public într-o zi mohorâtă de vineri. Mi-am dat seama că pe celelalte cititorul trebuie să le lectureze singur. Astea sunt așa…, mai de crâșmă“, spune Sociu, înainte să citească „Lehamite de iarnă după sărbători“, „Dimineți de aprilie“ și „Stringuri“. Îl completează Robert Șerban cu „Femei care s-au dus“, „Buna noastră gospodină“, „În căutarea banilor“ și „Micile spaime.
Ambii poeți se recunosc influențați de spațiile culturale în care au trăit și admit că acestea lasă o amprentă unică asupra creației lor. „Criticii analizează de obicei influențele literare, însă ele sunt de fapt influențe psihologice, iar pe mine autenticitatea asta mă interesează. De exemplu, prima mea carte a fost pentru prietenii mei de acasă, din Botoșani sau din Iași“, a mărturisit Dan Sociu. El a povestit că scrie rar, doar atunci când simte o emoție puternică, și că are momente când nu scrie deloc.
Robert Șerban, care susține că scrie poezie din patru în patru ani, se declară inspirat de singurătate, de frici și angoase și recunoaște că, prin scris, reușește să se împrietenească cu sine. „Ca să scrii, trebuie să mergi două luni și să stai cu tine, în singurătate. Cele mai recente texte ale mele au fost scrise după ce am fost plecat timp de o lună de-acasă. De obicei, ca să scriu poezie, citesc cărți de poezie ale altor autori. Acestea sunt un fel de muză pentru mine. E ca la baschet: joci mai bine în timpul meciului pentru că ai făcut antrenamente înainte“, glumește poetul.
Photo credit: Claudiu Bîrliba
Pentru că cei doi poeți au beneficiat de burse în străinătate, moderatorul Răzvan Țupa vrea să afle cum s-au reflectat aceste experiențe în activitatea lor literară. Robert Șerban destăinuie că, fiind înconjurat de oameni care vorbeau o limbă străină, a învățat să scrie poezii în cafenele, reușind să îndepărteze zgomotele de fond și să se centreze spre sine. „Acum nu mai pot scrie deloc acasă, în liniște perfectă. Prefer să scriu în acel zumzet plăcut care-ți dă o acuitate pe care nu o deprinzi altfel, este o tehnică foarte bună pentru a te descoperi“, a mărturisit acesta. De asemenea, poetul susține că scrie în primul rând pentru el însuși, pentru a reuși să se înțeleagă, și a comparat experiența cu „o hârtie pe care o arunci la coș, nimerești și ești bucuros că te-au mai văzut și alți doi-trei oameni“.
Pentru că ambii invitați sunt cunoscuți atât ca scriitori, cât și ca poeți, moderatorul vrea să știe care este legătura dintre cele două forme ale scrisului. „Eu am scris proză dintotdeauna și mereu m-am simțit diferit atunci când scriu acest gen de literatură. Când scriu poezie, mă simt mai fragil, mai expus, e o stare de nesiguranță pe care o am“, susține Robert Șerban. Dan Sociu, mai reticent, preferă să nu răspundă la o întrebare „absurdă“ și revine la lectură, răsfoind febril printre poeme. Unele i se par prea personale și admite că i-ar fi jenă să le citească în public. „Nu există sentimente reale, ci doar sentimente construite“, conchide acesta.