Duminică, cu ocazia ultimei „întâlniri Alecart” din cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, invitată a fost scriitoarea Ruxandra Cesereanu, o autoare jucăuşă și plină de viaţă.
Coordonatorii revistei de atitudine culturală au avut bucuria de a le avea în sală și pe Simona Popescu, autoarea celebrelor Exuvii,şi pe poeta Carmen Veronica Steiciuc. Întâlnirea a debutat cu o prezentare succintă a expoziţiei de artă „Alecart”, intitulată sugestiv „Cărţile au ochi şi urechi la FILIT”, despre care Alexandra Masgras consideră că propune o traducere a cuvântului prin artă. Ea a evidențiat importanţa contrastului în fotografiile Alexandrei Baban despre opera scriitorului austriac Jan Koneffke, respectiv a autorului american David Vann, precum şi încercarea Ioanei Bîrdu de a promova lectura prin expoziţia sa, „Oameni şi Cărţi”.
Dialogul dintre public şi Ruxandra Cesereanu a fost deschis de autoarea însăşi, care a citit una dintre poeziile sale, intitulate „Tango Hot Coutoure”, marturisindu-şi recent descoperita pasiune pentru acest dans și afirmând că „în această încâlceală, în această împletitură din tango te împrieteneşti cu propriul tău corp”. Mai mult, scriitoarea crede că, „deşi la început bărbatul conduce tango-ul, undeva în mijloc, dansul depinde de femeie”. Înainte de a-i fi adresată prima întrebare de către moderatoare, poeta a dat tinerilor artişti şi studenţi trei sfaturi: „Cărţile nu trădează, aveţi încredere în prietenie şi în special în dragoste”.
Întrebată dacă există o diferenţă de condiţie între statutul scriitorului şi cel al scriitoarei, Ruxandra Cesereanu a raspuns că într-adevăr există, „dar nu ştiu în ce măsură mă mai afectează pe mine asta. Eu am început să scriu poezie, deci sunt în primul rând poetesă; sunt şi povestaşă, undeva înăuntru, dar asta este altceva. La început eu doream, ţineam morţiş, să fiu poet, nu poetesă, să am ceva masculin în operele mele, dar de la un timp am simţit ca nu mai contează, am început să mă simt bine să fiu eu”. Momentul-cheie, crede scriitoarea, a fost atunci când a început să se accepte pe sine însăşi.
Autoarea a subliniat că „nu-mi pun problema succesului. Eu scriu şi pentru alţii, dar îmi şi caut identitatea. Bine, asta nu înseamnă că stau aici, în faţa dumneavoastră, şi nu ştiu cum mă cheamă sau ce am făcut până acum, dar spun că mă caut pentru că nu mi-am găsit încă toate părticelele. Eu scriu pentru că am ce căuta şi ce găsi. Mereu va fi acolo, înăuntru, o mică debara sau o uşiţă care duce spre o parte din mine pe care n-o cunosc încă”. Pentru Ruxandra Cesereanu există o linie clară între poezie şi proză: „În proză nu pot fi numai curajoasă. Este vorba şi de arhitectură, de construirea propoziţiilor, a frazelor, de îmbinarea cuvintelor şi deci trebuie să fii şi sculptor. În poezie, prima mea misiune este să fiu eu cea autentică. Desigur, folosesc măşti, dar numai din punct de vedere scenic”. În ceea ce privește o eventuală criză a literaturii în România, Ruxandra Cesereanu nu crede că este cazul României. Dimpotrivă, scriitoarea consideră că avem poeţi și prozatori tineri excelenţi, chiar exportabili.