Ioan Stoleru
Nora Iuga, Octavian Soviany şi Alexandru Vlad s-au întâlnit ieri, în a treia zi a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, cu elevii Colegiului Naţional „Emil Racoviţă“. Cei trei scriitori le-au vorbit celor mici despre viaţa lor, cum au descoperit literatura, cum au început să cocheteze prima dată cu ea şi despre fericirea pe care o provoacă actul scrierii. Întâlnirea a fost moderată de profesoarele Mihaela Vlioncu şi Liliana Balan.
„Octombrie tolănit pe frunze“
Photo credit: Constantin Ciofu
După versul rostit de profesoara Mihaela Vlioncu, din „Poem de octombrie“ de Nora Iuga, care a dat tonul evenimentului, cei trei invitaţi au răspuns la întrebările elevilor. Când a văzut câţi tineri are în faţă, în amfiteatru, Nora Iuga a spus că „lucrul ăsta te stimulează, te dă înapoi în vârstă, încep încet-încet să simt că parcă de la voi vine un fluid spre mine şi încep să semăn cu voi sau cu mine, cea când eram de vârsta voastră“. Scriitoarea le-a complimentat şi pe cele două profesoare spunând că e absolut convinsă că „scrieţi pe dinăuntru“. „Probabil v-aţi dat seama deja că Nora Iuga este o seducătoare“, a intervenit Octavian Soviany, povestind o întâmplare de la o altă întâlnire între tineri şi scriitori în urma căreia o fată a postat pe blog: „Când o să fiu mare, vreau să fiu Nora Iuga“.
Copiii au avut atâtea întrebâri de pus, încât s-a renunţat la partea de lectură şi întreaga întâlnire s-a transformat într-un dialog între scriitori şi cei tineri. Alexandru Vlad le-a recunoscut elevilor că niciodată nu s-a considerat scriitor, ci mai degrabă un aventurier. „Am 30 de ani de munte, am dormit pe jos, am fost singur iarna, toamna, pe ploaie, pe soare. Acum trăiesc într-un mic sătuc. Nu am televizor, nu am telefon, nu am nimic. Pentru asta trebuie să fii bun prieten cu tine, ceea ce nu-i uşor“, le-a mărturisit scriitorul. Acesta le-a mai povestit că a trăit şi în oraşe mari, dar din clipa în care a început să se salute cu poştaşul, a plecat. „Nu ştii ce fericire este să umbli printr-un oraş, pe stradă, să intri în cafenele şi să nu ştie nimeni cine eşti“, a precizat Alexandru Vlad. „Scrisul este o aventură“, a subliniat prozatorul, „toată experienţa aceasta a scrisului are un singur sens; eu când scriu un text e ca un pol al bateriei, celălalt e cititul“. A adăugat că nu îşi spune propriile sentimente, ci încearcă să le provoace pe ale altora, să le simtă cititorul, să şi le creeze el, determinat de cuvintele autorului. „Acesta e secretul prin care clasicii au rezistat. Au fost citiţi în epoci diferite, cu cititori gata să umple cu sentimente, cu emoţii, textul. Şi dacă asta s-a putut face după două, trei sute de ani, se mai poate face; avem de-a face cu o carte adevărată“, a spus Alexandru Vlad.
“Noga Iuga” – „George Călinescu a fost tatăl meu într-ale poeziei“
Alexandru Vlad a povestit cum viaţa de scriitor poate fi dificilă pentru cei pe care-i iubeşti. „Eu nu pot să văd un apus de soare ca oricare. La mine începe imediat calculatorul: «Ce culori? Cum l-aş scrie? Câte fraze îmi trebuie?», şi se duce dracului prospeţimea unui act adevărat“, a explicat autorul. „Ştiţi povestea cu masa de brad a lui Alexandru Vlahuţă?“, a intervenit Octavian Soviany, şi le-a spus povestea despre masa nou-nouţă comandată de Caragiale, la conacul lui Alexandru Vlahuţă, la care nici bine nu s-a aşezat şi a şi răsturnat cerneala, pătând-o toată. „Orice meserie murdară lasă pete“, a spus atunci Caragiale.
Photo credit: Constantin Ciofu
Nora Iuga le-a mărturisit elevilor că pornirea de a scrie, mai ales la o vârstă tânără, „este exact ca îndrăgostirea“. „Noi nu ne gândim la o fată sau la un băiat anume, dar simţim în noi această efervescenţă“, a explicat autorea, povestind despre cum a scris primele două poezii la 12 ani, dându-şi seama ulterior că erau proaste şi promiţând să nu mai scrie niciodată. Şi s-a ţinut de cuvânt până la 28 de ani, când s-a reapucat de scris. Autoarea le-a mai împărtăşit elevilor faptul că George Călinescu a fost ca un tată pentru ea în ceea ce priveşte poezia.
Întrebat despre fericire, Octavian Soviany a afirmat că este fericit imediat după ce termină ceva de scris, însă e un sentiment efemer, pentru că în scurt timp devine nemulţumit de text. „Îmi amintesc ce experienţă dureroasă am avut când mi-am văzut primul text tipărit. Un text tipărit arată cu totul şi cu totul altfel decât un text scris de mână. În primul rând, am avut senzaţia că nu este al meu şi a doua senzaţie a fost «Doamne, Dumnezeule, eu am scris tâmpenia asta?»“, a mărturisit autorul. Nora Iuga, pe de altă parte, a spus că are „două lucruri în care îmi uit vârsta şi sănătatea, când sunt în tren îndreptându-mă spre o ţară îndepărtată şi ca acuma, în faţa unui public numeros, pe scenă“. Autoarea a recunoscut că nici poezia nu-i dă o bucurie atât de mare, ci mai degrabă o stare de solitudine şi de beatitudine în dialogul cu propria persoană. Prozatorul singuratic din Cluj, Alexandru Vlad, are şi el propria definiţie a fericirii: „să doreşti să ai ceva ce ai chiar în timp ce ai. Dar eu mă laud că am cunoscut dintre toate fericirea tristă“.