Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu a moderat dezbaterea „Importanța traducerii în cultura română”, care a avut loc miercuri, pe 1 octombrie, la Institutul Francez din Iași. Acesta a discutat împreună cu cei nouă traducători invitați despre dificultățile pe care aceștia le întâmpină și despre ceea ce definește „arta de a traduce”. Luminița Voina-Răuț, Mariana Cristina Bărbulescu, Irina Horea, Cerasela Barbone, Gabriela Lungu, Antoaneta Liliana Olteanu, Carmen Vioreanu și George Volceanov au răspuns întrebărilor lui Nicolae Manolescu.
Luminița Voina-Răuț a punctat că „dușmanul comun al traducătorilor este editura. Din păcate, editurile sunt interesate să iasă cât mai repede o carte și pun mai puțin accentul pe calitate“. Mai mult, aceasta a afirmat că un traducător trebuie să aibă „pasiunea de a lucra pe text“ și a dat drept exemplu situația în care a petrecut o lună de zile traducând o povestire de 12 pagini semnată de Julio Cortázar. „Nu puteam s-o predau altfel“, a recunoscut invitata, care le-a mărturisit celor prezenți că „satisfacția majoră a unui traducător este publicul cititor. Pentru acesta este foarte important feedback-ul“.
Tot despre edituri a vorbit și Antoaneta Liliana Olteanu, care a povestit că acestea nu se consultă cu traducătorii în privința cărților pe care aceștia trebuie să le traducă. „Aproape că nimeni nu întreabă un traducător ce i-ar recomanda pentru traducere sau ce scriitor ar alege“, a afirmat aceasta.
Cât despre procesul traducerii, Irina Horea a arătat că o problemă cu care se confruntă adesea traducătorii este cea a echivalării sensurilor și a elementelor specifice unei culturi: „româna a preluat denumirile toponimice sau onomastice specifice vechilor civilizații egiptene sau evreiești pe filieră grecească. Englezii le preiau din altă parte. Nu există nici un fel de unificare, o regulă a descrierii“. Ea a conchis că „există o supunere prea mare a traducătorului față de limba din care traduce“.
Majoritatea invitaților au căzut de acord că traducătorul „se naște cu un har de la Dumnezeu“ și că el este un „creator, nu un simplu om care traduce“, așa cum a menționat Antoaneta Liliana Olteanu. Și George Volceanov a subliniat că „traducătorul nu traduce mecanic, fiecare virgulă este asumată și justificată printr-o strategie interpretativă de traducere. Eu nu cred că poți să iei un student și să îl înveți să traducă, ci trebuie să te naști cu ceva, ceva greu de definit. Și cred că acel ceva nu se cheamă neapărat talent, ci se cheamă dragoste de lectură“.
De asemenea, Nicolae Manolescu a afirmat că „literatura ar fi mult mai săracă fără efortul traducătorilor“ și a punctat că principala problemă în cazul traducerilor contestate de critici este aceea a „cunoașterii limbii. Toată lumea spune că problema este limba din care traduci. Dar ce te faci dacă nu știi limba în care traduci?“. Totodată, Nicolae Manolescu a adus în discuție și problemele de percepție a limbii literare, idee întărită de George Volceanov, care s-a referit la fenomenul de anglicizare a limbii. Potrivit acestuia, „limba română resimte foarte mult presiunea limbii engleze, nimeni nu gândește morfo-sintactic românește, vom vorbi engleza românească, engleza bulgărească, engleza pakistaneză“.
În încheiere, Nicolae Manolescu a identificat un „fenomen de degradare extrem de grav în zilele noastre“. Consecințele acestuia, este de părere criticul literar, ar putea fi foarte grave: dacă vom mai continua să vorbim literar, „s-ar putea ca la un moment dat, în situația în care abandonul școlar va crește, să nu ne mai putem înțelege“.
Cătălina Dobroviceanu