Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) lansează apelul de înscriere în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a sprijini cooperarea culturală şi promovarea patrimoniului.
Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători vor beneficia de cazare, decontul transportului pe teritoriul României şi o sumă forfetară de 1.500 de lei. De asemenea, pentru a încuraja colaborarea între traducători şi scriitori, autorilor români interesaţi de această întâlnire li se asigură cazarea, în limita locurilor disponibile.
Atelierele FILIT pentru traducători vor fi găzduite la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi se vor desfăşura în perioada 3 – 12 septembrie 2019. Acestea includ o sesiune de lucru aplicată pe traducerea textului eminescian, o discuție cu scriitorii botoșăneni și o masă rotundă consacrată traducerii literare în general. Participanţii vor fi cazaţi la popasul turistic „Floare Albastră”, construit în apropierea casei memoriale „Mihai Eminescu” şi a bisericuţei familiei Eminovici.
Beneficiarii rezidenţei au obligaţia de a traduce un număr de zece pagini din lucrările unui autor român și un text poetic / fragment din proză sau publicistică din Mihai Eminescu (la alegere sau acceptând textele propuse de Memorialul Ipotești), pentru care să acorde Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Memorialului Ipoteşti drept neexclusiv de publicare. De asemenea, în momentul publicării traducerii, aceştia trebuie să menţioneze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul Atelierelor FILIT pentru traducători desfăşurate la Ipoteşti. O atenţie sporită va fi acordată proiectelor legate de scriitorii din reţeaua muzeelor literare ieşene, respectiv de Memorialul Ipoteşti.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentaţie în limba română:
• formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro sau la cerere, pe paginile de Facebook a MNLR Iași sau FILIT şi la adresa de e-mail: muzeul.literaturii@gmail.com;
• numele proiectului de rezidenţă şi o scurtă descriere (max. 2000 de semne);
• curriculum vitae.
Perioada de înscriere este 17 mai – 18 iunie 2019, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa muzeul.literaturii@gmail.com, cu subiectul: „înscriere la Atelierele FILIT pentru traducători”. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 19 – 20 iunie 2019, iar rezultatele vor fi comunicate la data de 21 iunie 2019.
Persoană de contact: Daniela Ştefan (Iaşi, str. V. Pogor, nr. 4, 700110, tel.: +40 747.499.400)
Atelierele FILIT pentru traducători 2019 sunt realizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu şi cu Institutul Francez din Iaşi.